Cadou pentru pisică

Din ciclul – auzi în gură?

Maică-mea are o mâță. Mâța aia e ai mai a dracu’ mâță de pe fața pământului și decât să ajungi cu ea într-un spațiu mic, mai bine te bagi în cușcă cu ursul.

Cu pisica aia demonică într-o cutie de carton, a coborât la mașină maică-mea vineri, când urma s-o transportez la casa bunicilor, pentru o perioadă de relaxare la grădină.

Nici nu am plecat bine de pe loc că mâțanul a evadat in cutia de carton făcând-o bucăți cu ghearele și a început să-și facă numărul prin mașină – din fericire numai pe bancheta din spate, acolo unde stătea și stăpâna. Continue reading

Bea cu ISIS

Cum are si la noi, Cola a avut aceeasi smecherie cu “bea cu Cutarescu” si prin alte tari. Prin alte tari, Isis e un nume, asa gen Vasile.

Na, atat le-a trebuit americanilor. Gata, boicotati Cola! Nu beti cu Isis.

Ce înseamnă să fii bun în ceea ce faci?

Merge brici instalația pe care ai montat-o? Arată fabulos mașina pe care ai vopsit-o? Se întâmplă la fel cu majoritatea lucrurilor care ies din mâna ta de meseriaș? Gata, ești bun. Dacă rezultatul muncii corespunde unui standard stabilit în domeniu, înseamnă că ești un profesionist bun.

Ecuația e foarte simplă când rezultatul muncii se vede pe ceva funcțional, unde standardul de apreciere e foarte clar și practic. Când însă munca produce altfel de rezultate, unde valoarea nu e dată de merge sau nu merge, lucrurile devin un pic mai complicate.

Să luăm de exemplu pictorii. De unde știe un pictor dacă e bun sau nu? O pictură nu are un scop practic, să-i dai drumu și să vezi dacă ai făcut bine. Trebuie validată cumva, apreciată de alții, indiferent de părerea autorului. Continue reading

Egalitate!

Strigă victorioasă la copacul pe care-l deranjase cu jetul:

– Daaaaaa! Din picioare, deșteptule! Nu credeai că-s în stare de asta, nu? Băiiii ofilitule, tot ce poate face un bărbat pot și eu!

Și apoi băgă plasticul înapoi în poșetă, lângă biscuiții digestivi.

Lupta

”Eram amândoi flăcăi, eu și frate-miu, tineri și proști ca niște cățelandri abia înțărcați de la țâță. Când am auzit buciumul de peste munte, ne-am zvârlit pe cai și duși am fost la oaste, să ținem piept turcului, să nu ne ia păgânii pământul de sub picioare.

Ne-adunase ura față de blestematul de turc de prin toate văile și colțurile ținutului, tare mulți dintre noi cu caș la gură, că nu luptasem niciodată și nici măcar nu văzusem vreo bătălie. Oșteni adevărați erau o mână de oameni, adunați de la cetate și niște răzeși mai bătrâni, care mai trecuseră prin sabie, restul eram toți niște mucoși cu mâinile neatinse de sânge.

I-am așteptat după un tinov întins pe toată valea. Acolo ne-au zis căpitanii c-o să se împotmolească și-o să-ncetinească valurile turcești și numa’ o să-i pălim ca pe niște mâțe plouate, de-o să-i punem la pământ rând după rând.

Eram atât de tineri și proști c-am luat-o ca pe-o joacă, ca pe-o încăierare între flăcăi cu ochii pe aceeași fată, după vreo horă-ncinsă-n fapt de seară. Îi așteptam pe turci cu zâmbetul pe buze, îmbătați cu povești de vitejie auzite în jurul focului. Continue reading

Ce-i trebuie unui scriitor ca să reușească?

Adică să fie citit de o milionime de cititori cu toată gloria și bănetul care vin din asta.  Asta înseamnă pentru un scriitor să reușească. Bineînțeles, poate să zică că scrisul e răsplată suficientă, că arta se face pentru artă și dacă știe că a scris ceva genial, îi ajunge. De zis poate să zică, de crezut însă, nu crede nici el.

Bun. Ia să vedem care e rețeta.

Cu mult mult mult timp în urmă, rețeta era foarte simplă. Trebuia doar să știi să scrii. Atât de puțini erau cei care să știe să facă lucrul ăsta, încât era de-ajuns.

Apoi au apărut editurile și astea hotărau ce cărți ajung pe piață. Așa că să scrii nu mai era de-ajuns, trebuia să scrii bine, la standardele vremurilor respective. Nu conta foarte mult despre ce scriai dar textul trebuia să treacă la capitolul calitate de ochii vigilenți ai editorilor. Continue reading

Cut! Încă o dată!

Copilului îi place melodia asta – cu fata care cântă frumos și face gogoși, așa că dacă o culcă tac-su îi cere să-i pună clipul.

Iar pe tac-su clipul îl scoate din minți. Cum, mă, la buget de buget, la cadru controlat, la o secvență fără animale sălbatice și cascadorii nebune, să nu mai tragi tu, regizor de clipuri de top încă o dublă? Continue reading

Gusturi, păreri, dialog

Fiecare are dreptate în capul lui. Fiecare simte ceea ce simte. Fiecare crede în ceea ce crede.

Și atunci de ce mai discutăm? De ce mai dezbatem? De ce ne mai contrazicem?

Pentru că e o diferență majoră de sistem de referință și ce e valabil pentru noi, nu e neapărat valabil într-un cadru obiectiv.

Nu vorbim de cadrul unui adevăr absolut, omul nu a ajuns încă să aibă așa ceva, ci de un sistem de referință creat de niște date și criterii pe care societatea le consideră la un moment dat reale.

Numai aici intervine cunoașterea unui domeniu, accesul la nișe date, ascuțimea intelectului ce le corelează și așa mai departe, numai după ce părerea personală a traversat drumul de la sistemul de referință interior la cel, să-i spunem, public, fără să-și păstreze caracteristicile din interior. Continue reading

Seriale de IT-iști

Prima oară vorbim despre The Big Bang Theory și Silicon Valley, două seriale de comedie cu geekși. Deși am mai amintit de ele, acum le pun cap la cap pentru că observ un fenomen foarte mișto la audiența target.

Înainte de a studia problema, precizez că a trebuit să mă chinui cu aproape 2 sezoane de BB Theory până să nu mă mai deranjeze râsul la comandă de pe fundal și că la Sillicon Valley nu știu dacă am râs de 3 ori până acum. Dacă vă întrebați de ce atâta muncă, primul a venit cu recomandări demne de luat în serios și a confirmat dacă i-am dat destul timp să o facă, iar la al doilea mă uit pentru că sunt lipit de comunitatea asta a geekșilor prin istoria personală, sunt un fel de geek prin simpatie. Continue reading