Pay per view

Ieri a fost finala WImbledon, unul din evenimentele majore ale sportului mondial. Eu am vrut cu disperare să o văd, că nu mai știu când și dacă o să mai prindă Federer finala asta și să încerce să bată recordul de titluri acolo.

Trecem peste faptul că pe bătrânul Federer mi l-a tocat mărunt asasinul sârb și ne oprim asupra lucrului cu adevărat important – nu am putut să o văd. N-am digi, n-am RDS (deci n-am nici digi online) și orice alt stream am încercat (ba cu înregistrări dubioase sau cu pluginuri virusate) până la cel BBC (care a mers bine exact până în setul 2) nu m-am putut bucura de spectacol. Continue reading

Sugălău, pămpălău și pupincurist

Dacă tot ne întoarcem ochii spre generația tânără și BAC, am și eu un text de analizat:

5. Nu fi invidios pe ăla deștept din clasă.
De obicei, o să aibă oportunități mai mari decât tine la facultate sau după, dar o să rămână un sugălău pămpălau și pupincurist, lingău la cur de profi, cam cum e și acum. Și când termină, o să culeagă ciuperci în Danemarca, sau ceva. Peste zece ani n-o să îl vezi lucrând pe 231597 de dolari la Microsoft, la petreceri cu staruri porno sau de braț cu vreo târâtură din familia Kardashian. Ăla e caracterul, cu ăla moare. E book-smart, nu life-smart. Știe doar ce i se impune să știe, ce e obligat să învețe, din cărți, studii și analize. Pe hârtie e doctor docent. În realitate, n-o să fie în stare să-și dea un nenorocit de var pe perete.” Continue reading

Fuck humanity, I’m me!

M-am uitat ieri la Insurgent, am citit comentariile de la Cine este Europa și cumva mi-a venit în minte și Brave New World.

Și-apoi mi-au venit în cap și alte zeci de filme, distopii, articole, despre cam același lucru – lumi net superioare, dacă e să ne uităm rece la ele, vinovate de un păcat fatal, peste care noi nu putem să trecem.

Lumi fără războaie, lumi fără foamete, lumi fără invidie, lumi fără masacre, lumi pur și simplu mai bune dacă e să luăm suferința și egocentrismul, mai bine zis lipsa lor, drept un indicator de mai bine. Tot timpul lumile astea sunt prezentate și receptate ca bolnave, inumane, rele și neapărat li se introduce pe undeva un substrat negativ pentru a motiva un erou să le înfrunte, spargă, schimbe. Continue reading

Finețuri de penel

Ținea strâns de sulița scurtă.

V-am mai povestit eu de caznele scrisului bun, de respectul pe care trebuie să-l arăți penelului, despre cum văd eu un scriitor adevărat, indiferent de gen, despre măiestria în scris pe care tot o fugăresc printre litere și alte chestiuni de astea care nu interesează pe mai nimeni din afara branșei.

Azi vin c-un exemplu practic. Să-i spunem o finețe accesibilă, care o să mă ajute pe mine să pictez mai ușor imaginea despre cum se bate scriitorul, chinuit de propria-i vocație, cu caii verzi de pe pereți. Continue reading

Misfits – serial SF dement

Am primit linkul spre serial de la nașu’, om pe care-l consideram mult mai cuminte în gusturi.

Știți voi (și-acuma vorbesc cu băieții că fetele nu prea practică sportul ăsta) discuțiile alea aberante între amici care duc voit lucrurile în absurd/scârbos, doar ca să vadă până unde se poate ajunge cu niște idei nebunești, păstrând totuși un pic de logică?

Nu contează despre ce sunt, ci doar unde se ajunge cu ele. Ei, Misfits e un serial cu super-eroi. Teoretic super-eroi, adică au puteri speciale, practic sunt niște căcănari de cea mai joasă speță. Continue reading

Mamă-s mangă – Delia

Două lucruri s-au discutat în ultimele zile în online-ul românesc de prestigiu: mizilicul cu Grecia și piesa Deliei – Da, mamă.

Mulți dintre cititorii acestui segment prestigios al online-ul sunt extrem de mirați de efervescența celui de-al doilea subiect, la urma urmei nu e vreo piesă monumentală, nu răstoarnă universal muzical, e o muzicuță normală.

Așa că, am venit eu, aducătorul de lumină, să le explic fenomenul: Continue reading

Tainele pălincii

”Băiete, nu e pe pământul ăsta băutura mai bună și mai nobilă. Răchiile alea calice, făcute din grăunțe, n-o să se ridice niciodată la gustul ăsta, că poama pomilor stă sus, în soare și vânt cu păsările cerului, nu cu râmele și cârtițele glodului.

Și nici vinul, nici berea, nici vișinatele alea muierești, nu-s mai breze, chiar dacă-s scoase tot din poamă nobilă, că-s gingașe tare și-un bărbat poate să bea o vadră întreagă și să nu-l atingă deloc bucuria, apăi nu-i timp pierdut până bagi atâta apă în tine?

Țuică? Țuica-i lucrare de om leneș și avar, băiete, așa să știi. Că numa de lene și de calicie n-o treci de două ori prin foc, să iasă tare cât trebe și mai puțină da’ mai bună. S-o leși aproape tare și aproape bună, numa ca să fie mai multă, e păcat de la Dumnezeu, nu alta. Continue reading

Gânduri înalte de duminică

Browserul meu de pe Mac, s-a umflat ieri cu mândria aia în curcubeu. Adică pe bara din stânga (aia unde-ți pui bookmarkurile) și pe fundalul oricărui tab nou, era plasată mândria gay în curcubeu.

Partea proastă – nu era tot. Adicăăăă o fi fost el tot curcubeul, dar mai jos, eu pe ecran aveam numa un roziu palid, care abia se făcea un fel de portocaliu pe la finalul paginii. Mă, eu nu pot lucra cu așa cantitate de roz pe ecran, nu mă lasă masculinitatea mea debordantă. Continue reading

Niște nume

Pe drum spre Brașov. La dus.

Spălătoria de mașini – Amazon. În curte doi antreprenori se chinuiau să pună apă dintr-un bidon de 5 într-o sticluță de 0,5.

Firma de transport – Rotilă. Când am auzit reclama era să fac pană de râs.

Specialistul în grătare – Gogu Hârciogu. Hârciogii fiind renumiți pentru grătarele lor tradiționale.

La întors nimic, că era noapte și ploua de nu vedeai și nu auzeai nimic, nici nume nici altceva.

Slavă Greciei

Mă uit și mă crucesc. Nu de situația Greciei, că acolo e clară treabă – o mâna de politruci au sacrificat o țară întreagă pentru că pierdeau accesul la ciolan dacă supărau grecul de rând, prin niște măsuri de trezire la realitate – ci de comentariile pe care le văd la noi.

Îi știți pe ăia care ne explică doct cum Ceaușescu a fost un erou național și că noi am luat pâine pe cartelă și portocale la coadă pentru că numai așa (de parcă am fi cerut produse pe gratis, tată) ne puteam plăti datoria externă? Ăia în care pocnește mândria națională că ne-am plătit și nu am rămas datori nimănui în epoca de aur? Continue reading