Frumusețea ca element definitoriu

Suntem altfel, altfel decât orice formă de viață cunoscută de noi pe Pământ. Milenii de-a rândul gânditorii ne-au distanțat de animale printr-o sumedenie de concepte, de la practicul – folosirea uneltelor – până la abstracțiuni legate de intelect – conștiința de sine, căutarea sensului vieții și multe altele.

Câteva au picat între timp, câteva au rămas în picioare. Pentru mine, cea mai clară și definitorie manifestare a umanismului este frumusețea. Simpla existență a cuvântului frumos ne ridică într-un plan total diferit.

Să aibă leul un răget pentru asta? Să se oprească elefantul să admire răsăritul? Continue reading

Pedofilie, Homosexualitate, Heterosexualitate

Sunt același lucru. Orientarea sexuală, indiferent cât de greșită, nepotrivită sau monstruoasă ni s-ar părea, există în noi fără să avem ceva de spus. Nu se petrece pentru că o alegem la un moment dat și, de asta, nu se poate găsi vreo vină în ea.

O orientare sexuală, pentru care omul nu are nicio vină, nu ar trebui să fie prilej de dat cu parul, indiferent cât de odios ne contrazice simțul normalității. Din punctul ăsta de vedere, unul dintre cele mai stupide și limitate contra-argumente împotriva homosexualității, este că acceptarea ei în societate este o punte spre acceptarea practicării pedofiliei .

Zău? Cam cum funcționează gândirea din spatele acesti teribil de inteligent raționament?

Ia să vedem unde stă ridicolul. Problema pedofiliei, dacă reușim să o privim obiectiv pentru un moment, este că profită de corpul unui copil, la o vârstă la care nu are cum să aibă ceva de zis, să se apere, sau să fie de acord cu ce i se întâmplă. Continue reading

100 de pule

100 de pule

O sută de pule. Poate nu chiar o sută, da’ rotunjim. Erau minus douăzeci de grade și noi stăteam de vreo patru ore în curte, chiar lângă pădurea de brad, mutându-ne greutatea de pe un bocanc pe altul, așteptând să se termine odată.

Bătea ușor vântul, destul cât să treacă frigul prin haine și pielea bocancilor să se întărească de la umezeala înghețată. Bătătorisem toată zăpada de pe jos când ofițerul ne-a anunțat că nu mai e mult până începem, maxim o oră…

Aveam buzetele vinete când am intrat în sala aia mult prea mică pentru o sută de pule.

– Ce faci, mă?

– Trag un pic de ea să nu mă fac de râs, ce dracu! Continue reading

Erou

Lumea Arres, Universul 6, anul 3490

”Dacă pierzi…”

Nu era nevoie să-i spună niciunul, le-o citea în ochi – dacă pierzi, murim. Nu mai aveau rezerve nici până la sfîrșitul anului iar în cinci ani, până la următorul Duel, aveau să moară de foame până la ultimul.

Vinovat era cel din fața lui, cel pe care învățase să-l urască înainte de a veni pe lume, flămând în burta mamei. Cel din cauza căruia toți copiii arreieni se nășteau și creșteau rahitici, generalul Esso. Câștigase de douăsprezece ori Duelul, de zece ori mai multe decât oricare altul dinaintea lui și-i aruncase într-o foamete de jumătate de secol.

Consumaseră totul din depozitele înghețate, la început cu lăcomie apoi, cu fiecare nouă înfrângere, gram cu gram. După al cincilea Duel pierdut în fața lui Esso, trecuseră la filtrat aerul și la procesat roca, moleculă cu moleculă. Acum își mâncau direct morții, uscați și făcuți făină în cuptoarele bisericii; nu mai aveau timp să-i îngroape și să-i filtreze după aceea, cum făcuseră cu fiecare cimitir până la al nouălea Duel pierdut. Continue reading

Conștiința mea versus Sinele lui Vacariu

Căutându-l pe Dumnezeu (nu am reușit să ajung acolo cu articolele mele dedicate subiectului, un pic enervat de superioritatea simplistă a ortodoxului cu adevărul absolut în sân) eu am găsit conștiința.

Conștiința, nu în sensul de compas moral al ființei, ci în sensul de viață, cunoaștere, mai mult decât trup. Începând să-l citesc pe Gabriel Vacariu, Noua Paradigmă a Gândirii, am văzut cât de tare se apropie conceptul de eu/sine pe care-l folosește el de conștiința la care ajunsesem eu și cât de tare diferă, exact în punctul care pe mine m-a condus spre Dumnezeu și pe el îl conduce spre nimic.

Despre asta vreau să întreb azi, după ce fac o mică introducere, cât mai ușor de înțeles, pentru cei nefamiliarizați cu lumile lui Vacariu. Continue reading

Hai cu primaru’

Teoretic alegerea primarului dintr-un singur tur nu e nici antidemocratică și nici nu sprijină în vreun fel venalitatea clasei politice. De fapt cam asta a fost și poziția din spatele schimbării legii plus argumentul suprem – uite că și afară se poate așa.

Când vorbim însă de electoratul român, măsura devine evident de protecție a unei clase politice luată prin surprindere de ultimul vot, care nu mai vrea să fie bulversată de vreo apariție independentă, din afară mocirlei, că cine știe cum votează nebunii ăștia care nu iau punga de făină. Continue reading

Mișto-ul lui Dan Alexe

Zice Dan Alexe că mișto e un cuvânt țigănesc și ironizează niște personaje care-l folosesc. De-aici am văzut cu surprindere (că nu oricine citește genul ăsta de scrieri) cât de diferite sunt interpretările pe care le-a primit, cele mai multe mergând spre – vai, să nu mai folosim mișto, că Dan Alexe vine și ne trage de urechi.

Eu nu-s lingvist. Fiind însă un scriitor destul de aplecat spre limbă și spre nuanța pe care graiul folosit o poate da unui personaj, eu n-am înțeles nicio clipă că Dan poartă un război cu un cuvânt anume sau cu o familie de cuvinte pe care le-ar considera de nefolosit.

Pentru mine, observația era o chestie de bun simț elementar pe care, din perspectiva de autor de carte, o înțeleg și o folosesc când pun cuvinte în gura iobagilor de pe moșie. Continue reading

Internetul idioților

Reţelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivităţii. Erau imediat puşi sub tăcere, în timp ce acum au acelaşi drept la cuvânt ca şi un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” – Umberto Eco

Nu mai revenim asupra subiectului, asta e realitatea, pe net orice imbecil se comportă ca și cum punctul lui de vedere ar avea aceeași greutate cu a unui specialist și orice tălâmb care n-ar avea tupeul să deschidă gura niciodată în vreun cerc mai aerisit, se trezește în online destul de viteaz cât să înjure și să jignească oameni cu zece nivele peste el în cunoașterea problemei date. Continue reading