Conștiința mea versus Sinele lui Vacariu

Căutându-l pe Dumnezeu (nu am reușit să ajung acolo cu articolele mele dedicate subiectului, un pic enervat de superioritatea simplistă a ortodoxului cu adevărul absolut în sân) eu am găsit conștiința.

Conștiința, nu în sensul de compas moral al ființei, ci în sensul de viață, cunoaștere, mai mult decât trup. Începând să-l citesc pe Gabriel Vacariu, Noua Paradigmă a Gândirii, am văzut cât de tare se apropie conceptul de eu/sine pe care-l folosește el de conștiința la care ajunsesem eu și cât de tare diferă, exact în punctul care pe mine m-a condus spre Dumnezeu și pe el îl conduce spre nimic.

Despre asta vreau să întreb azi, după ce fac o mică introducere, cât mai ușor de înțeles, pentru cei nefamiliarizați cu lumile lui Vacariu. Continue reading

Hai cu primaru’

Teoretic alegerea primarului dintr-un singur tur nu e nici antidemocratică și nici nu sprijină în vreun fel venalitatea clasei politice. De fapt cam asta a fost și poziția din spatele schimbării legii plus argumentul suprem – uite că și afară se poate așa.

Când vorbim însă de electoratul român, măsura devine evident de protecție a unei clase politice luată prin surprindere de ultimul vot, care nu mai vrea să fie bulversată de vreo apariție independentă, din afară mocirlei, că cine știe cum votează nebunii ăștia care nu iau punga de făină. Continue reading

Mișto-ul lui Dan Alexe

Zice Dan Alexe că mișto e un cuvânt țigănesc și ironizează niște personaje care-l folosesc. De-aici am văzut cu surprindere (că nu oricine citește genul ăsta de scrieri) cât de diferite sunt interpretările pe care le-a primit, cele mai multe mergând spre – vai, să nu mai folosim mișto, că Dan Alexe vine și ne trage de urechi.

Eu nu-s lingvist. Fiind însă un scriitor destul de aplecat spre limbă și spre nuanța pe care graiul folosit o poate da unui personaj, eu n-am înțeles nicio clipă că Dan poartă un război cu un cuvânt anume sau cu o familie de cuvinte pe care le-ar considera de nefolosit.

Pentru mine, observația era o chestie de bun simț elementar pe care, din perspectiva de autor de carte, o înțeleg și o folosesc când pun cuvinte în gura iobagilor de pe moșie. Continue reading

Internetul idioților

Reţelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivităţii. Erau imediat puşi sub tăcere, în timp ce acum au acelaşi drept la cuvânt ca şi un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” – Umberto Eco

Nu mai revenim asupra subiectului, asta e realitatea, pe net orice imbecil se comportă ca și cum punctul lui de vedere ar avea aceeași greutate cu a unui specialist și orice tălâmb care n-ar avea tupeul să deschidă gura niciodată în vreun cerc mai aerisit, se trezește în online destul de viteaz cât să înjure și să jignească oameni cu zece nivele peste el în cunoașterea problemei date. Continue reading

D’ale Mac-ului

1.  Mouse-ul nu se mai conectează. Când s-a întâmplat prima dată, i-am dat un reset și-a luat-o, apoi mi-a făcut figura din nou și din nou.

La o căutare pe net am găsit de toate, de la băgat hârtie în mouse ca să stea bateriile mai bine la șters contactele cu spirt, la update-uri la configurări complicate de bluetooth. Le-am încercat pe cele de bun simț, fără efect. Continue reading

Ai noștri are voie

E fascinantă toleranța românului la orice când e vorba de ai lui. Chestii pentru care ar fi în stare să calce în picioare și să facă moarte de om, nu mai vorbim de spume verbale, sunt dintr-odată nimicuri dacă le face unul de-al lui.

Că e vorba de familie, de echipa preferată, de partidul susținut, merg toate.

Viol? Îs de-ai noștri!

Blat? Îs de-ai noștri!

Corupție? Îs de-ai noștri. Continue reading