Halucinantul funcționar român

Amicul meu C are obiceiul să ia câte prostioare de prin lumea largă, prostioare care vin cu poșta. Sătul de zecile episoade cu încurcături și livrări melcești s-a dus omul să schimbe ceva, că nu se mai putea.

Am oameni la licență care abia așteaptă să aibă proiecte de soft, hai să vă facem noi unul gratis cu tot ce vă trebuie ca să nu mai scrieți cu pixul peste tot, să nu mai încurcați adresele, pachetele, să nu mai pierdeți timpul aiurea. Ba să recunoască și codul de pe pachet dacă are, ca să nu mai scrieți deloc.

Aaaaa… nuuuuu… pentru asta trebuie să vorbim la București…

Dacă pe viitor se-apucă poșta să vrea un progrămaș de genul asta, cam câte milioane de euro va da statul unei firme de IT, după o licitație deschisă și corectă? Continue reading

Culoarea mării românești

Ioana se joacă în nisip și, din 10 în 10 secunde, aruncă scârbită câte un muc de țigară într-o parte, încercând să-și facă un castel fără ornamente din industria tutunului.

Doi metri mai încolo o boxă bubuie ultimele hituri și face ca orice conversație de pe plajă să se poarte cu Hă? Hă? semne și urechi făcute pâlnie.

Printre șezlonguri se plimbă un tuciuriu burtos care taie bilete la fel de amabil ca băieții cu skijetu și banana, toți cu mers șmecheresc și gata să-și transforme rânjetul în flegmă și palme peste cap. Ăsta-i profilul celui care lucrează plaja românească, singurul care se poate descurca cu românul care are drepturi peste drepturi și nicio obligație, că doar e în concediu pe banii lui. Continue reading

Intră, frate! – aplicație de portbagaj

Am simțit nevoia aplicației Intră, frate în Praktiker, chiar zilele trecute. Mă uitam la un balansoar cu 3 locuri pentru un prieten și tot încercam să-mi dau seama dacă-mi intră cutia aia cât toate zilele în mașină.

Ia să fi avut o aplicație cu care să pozez cutia, să selectez modelul de mașină și să-mi spună dacă Intră, frate sau Unde vrei s-o bagi, nu știi că ai Matiz? ca să nu trebuiască să car 19 kile până la mașină și apoi să mă chinui să le găsesc poziția ideală pe bancheta din spate, de preferința una care să mă lase să închid ușile…

Evident, pe lângă dacă încape sau nu, să-mi calculeze și poziția în care o face și să mi-o deseneze frumos cu roșu în schița mașinii.

Islamul e o religie a săbiei

Sunt câteva grupuri de oameni pe lumea asta care mă uimesc profund. Unul dintre ele este babuinii toleranței, despre care am să mai scriu, că e o sursă inepuizabilă de perplexitate.

Ăștia sunt cei care cu orice ocazie propăvăduiesc valorile omului bun până la miez, hai să le zicem tereziene, după simbolul spiritului modern creștin (pentru români puteam să le zic arseniene).

Lucru ăsta e lăudabil, indiferent dacă e executat din dorința de a avea o imagine bună sau chiar pentru că e simțit de oamenii respectivi. Maimuțăreala, stupizenia și cretinismul nu vin din dorința de a fi bun ca pâinea caldă, că într-o lumea ideală am fi toți așa.

Babuinul se arată abia când îi vezi discursul, argumentele, fundația multor acțiuni. Atunci îți dai seama că e vorba de niște oameni scufundați într-o lipsă de cunoaștere și înțelegere a oricărui alt mod de a gândi, a oricărei diferențe culturale și mai mult, oameni la care logica și realitatea nu joacă niciun rol în procesul de gândire.

Ăștia gândesc cu sufletul și își iau pentru creier doar informațiile care îi ajută să se simtă buni și îndreptățiți la un activism distanțator de noi, restul, ăștia mai puțin buni.

Discuțiile din ultimul timp referitoare la refugiați au fost un prilej bun de manifestare. Nu mă refer la dorința de a ajuta ci la cum, cu niște informații culese de prin filmele americane (unde când e vorba de islamici, apare tot timpul, că altfel s-ar pricopsi producătorii cu ditamai procesul, elementul rebel – câțiva rătăciți acolo care vor să ucidă necredincioși cu bombica – și elementul majoritar, bun, care predică pacea și înțelegerea, ca mesaj adevărat al Coranului) scandează sus și tare cum religia asta e un fel de creștinism așa, presărat doar cu vrei doi-trei fanatici. Continue reading

Nătite

Că tot vă povesteam zilele trecute de restul pe care mi l-am dat la o plimbare printr-un zmeuriș alpin, vă mai zic și de resetul de ieri.

Sâmbăta e singura zi în care am voia să bag dulce, în demersul meu de a-mi îngriji cât de cât corpul după o anumită vârstă, ca să pot atinge suta de ani, că am multe de scris… așa că ieri am început ziua cu clătite pufoase, umplute cu dulceață de zmeură sălbatică abia trasă de pe foc.

 

Ca să le ajungă banii, românii merg în concediu să doarmă

Auzind de misterioasa maladie ce a lovit satul Kalachi din Kazahstan și face ca kalachienii să adoarmă brusc și profund pentru săptămâni întregi, mii de români au hotărât să-și facă vacanța acolo, luând cu asalt micuțele pensiuni agro-turistice din zonă.

”Păi? Nu te duci în concediu să te odihnești?”

”Doamnă, când dormi nu te costă nimic, e mai ieftin ca la all-inclusive la bulgari”

”Așa am și eu liniște cu nevasta, nici când am dus-o în Dubai n-a fost așa de cuminte”

Așa au răspuns reporterei noastre, Simona Sculatu, câțiva dintre turiștii ce așteptau la aeroport plecarea spre Kazastan.

Întrebat despre ce servicii le oferă oaspeților, primarul din Kalachi a declarat în exclusivitate doamnei Sculatu, că turiștii români beneficiază de o gamă complexă de facilități:

”Paturi de calitate superioară cu așternuturi din lână de iac și fotografi profesioniști”

”Fotografi?” Continue reading

Reset

Se întâmplă să ajung cu scrisul într-un punct în care personajul rămâne suspendat între doi pași și se uită la mine c-o moacă tâmpă și ironică în același timp – ce faci, nene, mă lași așa?

Fiecare cuvânt vine ca o piatră de rinichi și-ajung să scriu o frază pe zi doar ca s-o șterg a doua zi când o înlocuiesc cu alta, la fel de bună. Nu mi se întâmplă des dar și când e să fie, mă lovește nimicitor.

Și cu cât merge mai greu cu atât mă încăpățânez mai tare să mă lipesc de taste, patru-cinci ore fără pauză, ridicat pentru mâncat și alte chestii naturale, revenit în scaun pentru încă patru-cinci ore și așa încă o tură, până se adună vreo 13-14 ore. Continue reading

Leul și genocidul

Subiectul reacției umanității în social media este dezbătut constant și de multe ori pe un ton de reproș – unde ne e compasul și unde ne sunt valorile?

Social Media e absolut fascinantă tocmai pentru că arată reacții sincere, ieșite din tiparul lui ar trebui și nefiltrate de același proces mental care precedă un discurs în alt mediu.

De asta analizele de genul – cum vă puteți scandaliza când a crăpat un simplu leu dar nu ziceți nimic de miile de copii uciși în Siria – nu au niciun rost, pentru că reacțiile în Social Media se bazează pe un impuls sincer nu pe rațiune/logică.

Viralul este un subiect care mișcă omul într-un fel, îl bucură, îl șochează, îl distrează, nu contează cum îl mișcă ci că o face. O asemenea reacție sinceră depinde foarte mult și de dispoziția individului, de modul în care privește viața și așa mai departe. Continue reading

Prost/bun sau inteligent?

A circulat ceva vreme pe net poza cu Spielberg și-un dinozaur lângă el, făcută după model vânătoresc, ba a și stârnit isterie în două tabere diferite.

Prima tabără a fost cea a indignaților pe modelul – de ce? de ce să fii atât de crud și să omori un rinocer pentru plăcere? huoo vânătorii!

A doua tabără a fost cea care a crăpat de râs și-a arătat cu degetul spre imbecilitatea furiei primei la o poză c-un dinozaur de cinema. Continue reading