Cartea ca produs

O să scriu ceva fenomenal, atât de bun încât lumea să stea la coadă și să se calce în picioare ca să pună mâna pe un exemplar. Așa visează scriitorul la început, când se gândește să publice o carte.

Demult lupta unui autor la început se ducea cu editurile. Peste cartea ta se uitau niște oameni extra-citiți și hotărau dacă merită să fie publicată, iar dacă răspunsul era da, știai sigur că ai un public minim.

Când cartea a devenit un produs de consum larg, lucrurile au devenit puțin mai complicate. Cererea și oferta s-au extins, până când oferta a început să depășească cererea și asta a însemnat că lupta autorilor s-a mutat de la convins o editură să-i publice, la convins o editură să-i împingă în față altor autori. Asta până nu demult.

Acum lucrurile s-au schimbat radical. Tehnologia, self-publishingul, social media a schimbat total jocul. Faptul că autorul nu mai trebuie să treacă obligatoriu prin filtrele unei edituri a avut ca rezultat o ofertă de carte mult mai mare decât cererea – de exemplu peste 90% dintre autorii de pe amazon nu vând mai mult de 200 de cărți. Continue reading

România în sferturile Cupei Mondiale de Biliard


 

După o partidă la care fanii și-au ros unghiile, și-au smuls părul din cap și și-au pierdut trei ani din viață, România a învins Indonezia și s-a calificat în sferturile Cupei Mondiale de Biliard.

După primele frame-uri era clar că suntem sub adversari, Babken se dărâmase pur și simplu sub presiunea momentului și nu mai juca nimic (sau, cum atât de jignitor a comentat un amic – coane, ăsta a jucat cum jucam noi la Muscoi) iar inamicii se pomeneau cu masa la dispoziție constant. Continue reading

România învinge China 7-4

În prima rundă a Cupei Mondiale la biliard, România a eliminat China, favorita nr.8 și deținătoare a două titluri mondiale. Pentru publicul englez a fost o surpriză de proporții, pentru noi nu prea. Na, la urma urmei, ai noștri participă prima oară, nu i-a văzut nimeni cum joacă până acum…

De multă vreme avem jucători de biliard extraordinar de buni, care pot să joace de la egal la egal cu orice jucător de top 10 și care au doar un punct slab, venit din starea generală a sportului ăsta la noi – lipsa de fonduri care să-i trimită constant la concursuri internaționale îi face să aibă puține șanse pe scena mondială și la alea pe care le au, să se prezinte mult mai tensionați decât cei care au în fiecare an o grămada de apariții la turnee importante.

Astea fiind spuse, echipa românească este pentru mine combinația ideală – Ladanyi, după părerea mea, jucătorul român cu cel mai tare psihic și cea mai bună atitudine la masa de joc și Babken, posesorul celui mai bun joc la buzunar de la noi, tot după părerea mea. Continue reading

Cum ar arăta refugiatul român?

Nu sunt pentru primitul cu brațele deschise a refugiaților, este evident că pe termen scurt o infuzie de cultură radical diferită nu poate crea decât probleme masive și este la fel de evident că fanaticii lor sunt mult mai răi decât ai noștri (și cine susține altceva, dând exemple care nu au nicio legătură cu religia/cultura, e idiot).

Dar:

Pentru numele lui Dumnezeu ce au de-a face lucrurile de mai sus cu isteria creată de niște secvențe în care refugiații sunt îmbrăcați de firmă sau sunt agresivi cu forțele de ordine?

Ia gândiți-vă o singură secundă la o chestie simplă: acum câteva luni Putin intra peste noi și România devenea teatru de război. Câți dintre noi am fi încercat să ne punem familiile în siguranță, ducându-le în vest? Mulți foarte mulți. Continue reading

Românii și conținutul premium

Au trecut în jur de 8 ani de când mi-am luat vacanță de la scris scenarii, mi-am împachetat sculele, cortul, prietenii și banii pe care-i aveam și-am plecat timp de vreo 7-8 luni prin toată țara, să facem un fel de Top Gear de pescuit.

De câțiva ani tot auzeam cârcotelile pescarilor români că nu au la ce să se uite, că toate emisiunile sunt filmate pe ape private, ticsite de pește, că n-au aventură, realitate, umor, că toate materialele sunt niște publicități plictisitoare. Și așa era, eu făceam parte din public și aveam exact aceeași părere.

Așa că ne-am pornit noi să facem ceva diferit, dacă tot era cererea uriașă și furibundă. A ieșit o minune de 12 episoade, exact opusul emisiunilor care rulau la noi pe televizoare, plină de aventură, umor, auto-ironie, ape sălbatice și pești vai de ei – 22 de specii prinși în nu știu câte stiluri și tehnici diferite de pescuit. Într-unul din episoade, filmat 3 zile pe o cale ferată, la 40 de grade, atacați de șobolani și țânțari, aveam chiar un monolog în semi-delir de la căldură. Continue reading

Patriotism din vorbe goale

Moartea tribunului a pus pe tapet cum nu se poate mai bine o realitate care continuă să scufunde societatea românească la un sfert de secol de la revoluție: la noi patriotismul stă în vorbe goale.

Cu asta defilează românul în viața de zi cu zi și cu asta votează românul în zilele de alegeri.

Tot românul înjură hoția, pilele, în general mersul șontâc al sistemului nostru, dar când îl avantajează pe el, se unge până la gât exact cu lăturile de care era scârbit în general.

Măcar românul e consecvent și aplică aceeași rețetă cu cei de care-și leagă speranțele, atâta vreme cât înjură ce sau pe cine trebuie, merită susținere, vot și spume la adresa celor din tabăra adversă: Continue reading

Halucinantul funcționar român

Amicul meu C are obiceiul să ia câte prostioare de prin lumea largă, prostioare care vin cu poșta. Sătul de zecile episoade cu încurcături și livrări melcești s-a dus omul să schimbe ceva, că nu se mai putea.

Am oameni la licență care abia așteaptă să aibă proiecte de soft, hai să vă facem noi unul gratis cu tot ce vă trebuie ca să nu mai scrieți cu pixul peste tot, să nu mai încurcați adresele, pachetele, să nu mai pierdeți timpul aiurea. Ba să recunoască și codul de pe pachet dacă are, ca să nu mai scrieți deloc.

Aaaaa… nuuuuu… pentru asta trebuie să vorbim la București…

Dacă pe viitor se-apucă poșta să vrea un progrămaș de genul asta, cam câte milioane de euro va da statul unei firme de IT, după o licitație deschisă și corectă? Continue reading

Culoarea mării românești

Ioana se joacă în nisip și, din 10 în 10 secunde, aruncă scârbită câte un muc de țigară într-o parte, încercând să-și facă un castel fără ornamente din industria tutunului.

Doi metri mai încolo o boxă bubuie ultimele hituri și face ca orice conversație de pe plajă să se poarte cu Hă? Hă? semne și urechi făcute pâlnie.

Printre șezlonguri se plimbă un tuciuriu burtos care taie bilete la fel de amabil ca băieții cu skijetu și banana, toți cu mers șmecheresc și gata să-și transforme rânjetul în flegmă și palme peste cap. Ăsta-i profilul celui care lucrează plaja românească, singurul care se poate descurca cu românul care are drepturi peste drepturi și nicio obligație, că doar e în concediu pe banii lui. Continue reading

Intră, frate! – aplicație de portbagaj

Am simțit nevoia aplicației Intră, frate în Praktiker, chiar zilele trecute. Mă uitam la un balansoar cu 3 locuri pentru un prieten și tot încercam să-mi dau seama dacă-mi intră cutia aia cât toate zilele în mașină.

Ia să fi avut o aplicație cu care să pozez cutia, să selectez modelul de mașină și să-mi spună dacă Intră, frate sau Unde vrei s-o bagi, nu știi că ai Matiz? ca să nu trebuiască să car 19 kile până la mașină și apoi să mă chinui să le găsesc poziția ideală pe bancheta din spate, de preferința una care să mă lase să închid ușile…

Evident, pe lângă dacă încape sau nu, să-mi calculeze și poziția în care o face și să mi-o deseneze frumos cu roșu în schița mașinii.