Societatea civilă are nevoie de lobby, educație și jucători

  1. Lobby

Se fac liste cu neica-nimeni sau vedete în posturi cheie, fără să se țină cont de pregătirea sau experiența în domeniu. Ți-ai dat cu părerea despre ceva, ai scris o scrisorică deschisă tinerilor? Tudor Chirilă prim-ministru.

”Pfffff”, pufnesc superiorii cu picioarele pe pământ, ”Ia uite la ăștia ce idioți, fraieri, uite pe cine propun” aruncă pragmaticii.

Da, nu așa ar trebui să funcționeze gândirea colectivă, dar e de mirare și e de condamnat? De la cei 10 mii de specialiști (sau 50.000 că nu mai știu câți erau) ai Convenției Democratice, până la ministru de finanțe harvardist, tot ni s-au fluturat în față specialiști. Au căzut pe rând în fața unor examinări care de care mai banale. Iar ăștia au fost ăia puțini, că miniștri cu palmares real în spate nu prea am avut., ba chiar cred că-s mai multe cazurile de inginer la educație decât de oameni real calificați pentru post.

Și atunci? De ce ni se pare atât de amuzant? Nu cumva uităm care e cu adevărat problema în cazul celor care ne conduc?

Încrederea. Continue reading

Sand – Hugh Howey

Gen – science fiction.

Stil – bun, deși greoi pe alocuri 4/5.

Idee – nouă pentru mine 4/5.

Ritm – natural, acțiune din plin dar fără suprasaturație, pauze de liniștire bine alese 5/5.

Personaje – solid construite cu destul substrat ca să-ți dea impresia că le știi/înțelegi 5/5.

Final – clar și logic, însă abrupt și te lasă cu sentimentul că punctul ar fi trebuit să fie mai încolo 3/5. Continue reading

Cel mai aspru critic de artă

Dintotdeauna artiștii s-au plâns de critici. Și pe bună dreptate, în marea lor majoritate criticii fiind niște artiști eșuați, care dacă nu pot să facă s-au gândit să critice, că asta parcă nu necesită nici la fel de multă muncă și talent.

În ziua de azi însă lucrurile au ajuns totuși prea departe. Oricine, da chiar oricine se crede critic, până și femeile de serviciu. Din ce în ce mai des, ele își arată clar și aspru punctul de vedere, mai dur decât orice alt fel de critic.

În Italia, o femeie de serviciu aruncă la gunoi o cameră întreagă cu artăContinue reading

Oprea, parul din ochi

Când mă uit la ce revoltă furibundă s-a stârnit împotriva lui Oprea, m-apucă râsu-plânsu.

Guvernul, parlamentul și premierul ăsta au schimbat Codul Penal ca să se protejeze. Nu există o încălcare mai gravă a ordinii de drept decât asta, NU EXISTĂ ceva mai mârșav decât să sabotezi justiția schimbând chiar legea de care se folosește.

Acum au refuzat crearea unei agenții care să confiște/execute silit averile corupților – dacă întrebi orice român, ORICE român, care-ar fi primul lucru de dorit în cazul corupților ar răspunde – confiscarea averilor. Practic au zis nu dorinței tuturor românilor. Continue reading

Aferim

În sfârșit am văzut și eu mult lăudatul Aferim, auzisem atâtea lucruri bune despre el că mi-era și frică să mă uit. Filmul este despre doi bounty-hunters, tată și fiu, ce recuperează un gipsy gigolo, vinovat de indiscreții cu nevasta Godfatherului.

La fel ca și cu o melodie românească, trebuie să vorbim despre el în contextul filmelor românești (mă bușește râsu-plânsu când dacă zici că-ți place o melodie românească sar cunoscătorii să-ți spună că nu se compară cu integrala Creedence – mă băieți, nici muzica nici cinematografia nu sunt acolo, e ridicolă comparația): Continue reading

Stephen King despre cum să-ți faci meseria – ”On writing”

În ”On Writing, A memoir of the Craft” Stephen King vorbește despre scris, însă foarte mult din ce zice se poate aplica la orice meserie.

  1. Să ai o ușă pe care s-o închizi.

Pentru scriitor, un spațiu în care să nu fie deranjat din lumea imaginară pe care o pune pe hârtie este absolut obligatoriu. Să nu ai o ușă care să te izoleze complet de lumea exterioară face din scris un chin, cerneala curge în picături dureroase iar personajele și atmosfera îți fug din minte la fiecare câteva minute, alungate de realitate neblocată de nimic.

Eu știu pe pielea mea, faptul că nu am o cameră în plus îmi taie o carte pe an și mă fură de idei la cea la care lucrez.

Să-ți asiguri condițiile ideale de lucru este o necesitate pentru orice profesie. E greșit să te gândești la investiția în asta ca la un moft, ca la un plus de comoditate – să-ți faci treaba ușor nu e numai mai comod dar îți crește randamentul, un randament crescut te face pur și simplu mai bun în meseria ta, iar mai bun înseamnă până la urmă mai mulți bani. Continue reading

Să fie românești până la miez

Mare sfârâială mare cu legea care obligă magazinele să prezinte la raft produse românești. Ba unii că e de bine și că așa e normal, să ne susținem producătorii, ba alții că nu e o măsură corectă pentru o piață liberă (bine că subvențiile care omoară concurența sunt…), ba ceilalți cum că producătorii noștrii sunt niște lepre și nu-s în stare să facă produse de calitate la preț decent. Continue reading

Lăsați animalele să lenevească!

Odată cu apariția celui mai înalt nivel al evoluției umane, iubitorul de animale, văd pusă din ce în ce mai des problema animalului liber. Așa cum trebuie să fie el, așa cum l-a lăsat mama natură pe pământ, să zburde prin cele păduri virgine.

Zilele trecute s-a interzis circul cu animale sălbatice în Olanda. Foarte bine, ceva mă deranjează profund când văd un tigru amenințat cu biciul ca să facă tumbe prin praful cortului. Să se închidă toate.

Bun. Următoarea oprire, grădina zoologică. Lua-v-ar naiba de exploatatori mizerabili care vindeți bilete să vadă oamenii animale în cușcă și-n țarcuri! Criminalilor! Continue reading

Bergler Igor, cel mai supărat scriitor român

Bergler Igor anunță că are 10.000 de precomenzi la o carte pe care încă nu a publicat-o. Fiind prima lui carte și numele lui neînsemnând nimic pentru publicul cititor, succesul acesta nemărginit mi-a ridicat niște semne de întrebare și-o curiozitate legitimă.

După vreo două zile și informația cum că numai 15 exemplare au fost precomandate de la o librărie online aflată în top 3 vânzători de carte de la noi, părea că cifra este o minciună grosolană, care confundă tirajul trimis distribuitorilor cu cărțile comandate de cititori. Așadar se putea ca genialul Bergler Igor să-și fi făcut, dintr-o carte anonimă, știre pentru toată industria românească de carte, mințind.

Lucrul ăsta și calitatea cărții, analizată pe fragmentul gratuit cât și pe întreaga carte, au făcut subiectul unor articole pe reacții.ro, nu, nu scrise de mine, eu doar comentasem.

Ce face Bergler Igor, acest titan literar care va zgudui lumea cu capodopera lui, în fața unor informații atât de dure? Vine și ne demonstrează că greșim și că nu a fost o măgărie campania asta aparent gândită să prostească cititorii (unul dintre cele mai puternice argumente în marketingul unui produs este social proof-ul, adică l-au luat și mulți alții)? Continue reading