Dictatura sanitară vs cea criminală în mintea șoșocianului de serviciu

razboi dictatura

Ni s-a spus să purtăm o cârpă pe gură, să facem o injecție la șase luni și să nu ne aglomerăm ca vitele unde nu e neapărat necesar ca să moară cât mai puțini dintre noi.

Ați sărit în sus, ăștia care au purtat toată copilăria fular în șapte straturi și vă îmbrobodiți copiii ca pe mumiile egiptene să nu-i tragă curentu, că va taie oxigenu pânza aia folosită de zeci de ani de milioane de medici în operații. Lor nu le taie, numa la creiere mari consumatoare ca ale voastre se întâmplă.

Ați sărit în sus, toți ăștia vaccinați pe vremea lu Ceașcă cu vaccinuri stocate cum se nimerea și făcute cu un singur ac pe toată clasa, că nu știți ce e-n el, că e experimental, că vă cresc solzi pe coadă și vă usucă ouăle nepoților. Nu v-ați gândit o clipă – bre, e nou, dar s-au vaccinat câteva sute de milioane, asta înseamnă mai multe date decât au medicamentele aprobate după zece ani de testări. Nici la – dacă pe o parte ragem că nu știm ce face, de unde aceleași vite care spun asta știu că o să le crească solzi pe urechi și dau sterilitate peste 3 generații? – nu v-ați gândit.

V-ați repezit să vă scoateți hârtii false, să cereți certificate de la ăia pe care-i înjurați, să dați banii ca să vă facă injecții la chiuvetă când vaccinul era gratis(asta în timp ce vă dădeați coate cu cât de fraieri sunt ceilalți), să strigați cum e cu Continue reading

Ipocrizie pe pâine

Mare furtună s-a coborât zilele astea peste generația care ține cu dinții România acolo unde e. Furtuna asta e prilejul perfect ca să le explic acestor domni și doamne de unde vina lipsa de respect de care se plâng tot timpul.

Furtuna are două motive, amândouă fiind destul de puternice să întoarcă efectiv pe dos sufletul celor care știu atât de sigur ce ar face România mai bună, așa cum a fost când erau ei în floare sau măcar pe vremea lui Decebal.

Primul e o făcătură ordinară, scoasă pe sticlă la una din televiziunile care au drept singur scop mințitul masei ăsteia de manevră și de la care, cu naivitatea unui copil de 3 ani, oamenii își iau adevărul. De data asta, adevărul e că domnul Cutărescu, agent al lui Soroș și anti-dac de vârf, vrea să ia proprietățile românilor și să le dea la stat.

Trecem peste faptul că televiziunile astea le servesc minciuni de ani de zile și niciuna nu se adeverește, iar ei continuă să se uite hipnotizați tot la ele, și reținem doar mesajul – ăla vrea să le confiște casă, pământ și toate cele.

Al doilea motiv, mai tulburător chiar și decât Continue reading

Lecții cu Covidu(2) – eu pe cine cred?

Atât de tare m-a fascinat lupta ideilor și mecanismul din spatele lor în timpul pandemiei, încât cu greu mă abțin să nu dau drumul la o carte despre asta. Am văzut pe viu toate conceptele despre care tot citisem ani de zile, rodul muncii de o viață a sociologilor, psihologilor și altor teoreticieni din ăștia plictisitori cu spume.

Dintre toate, cea mai înfricoșătoare e pentru mine încăpățânarea de a da credibilitate surselor care-ți confirmă părerea despre un subiect. O să ziceți – acuma te-ai trezit și tu, nu știi că exact în asta stă forța Facebookului și efectul lui distructiv? Știu, dar una e că un algoritm îți servește doar ce vrei tu să auzi, și alta e când alegi personal să crezi o sursă pe care în orice altă situație n-ai da doi bani.

Așa ajung să-și transforme oamenii raționamentul în credință, căutând confirmare indiferent de sursă. Nu e spațiu suficient într-un articol pentru o descriere precisă, dar pe scurt – o idee fără nicio bază verificabilă devine fapt cert în mintea cuiva după câteva confirmări, chiar dacă și confirmările vin din exact aceeași poziție de expertiză zero.

Manifestare mai clară decât în perioada asta, că pentru noi nu contează sursa ci doar Continue reading

Lecții cu covidul (1)

Scriu rândurile astea în timp ce în Dorna domnul Covidu a prins aripi și mucește-n dreapta și stânga, inclusiv printre prieteni și cunoscuți. Realist vorbind, nu cred că vom avea norocul ca familie să nu-l prindem, sper însă să fie o formă fără complicații majore.

Cu toată introducerea asta mohorâtă, mesajul mi-e optimist. Faptul că aparent suntem la câteva luni de revenirea la normal, datorită imunității naturale, vaccinării sau combinației dintre cele două, mă face să-mi întorc privirea spre cât de mult avem de învățat de la 2020, atât personal cât și la nivel de autoritate.

Nu vorbesc despre cum să Continue reading

Viața minciunii în democrație și dictatură

minciuna in democratie sau dictatura

Politicul minte mai ceva ca industria de publicitate e un adevăr atât de clar încât nu-l contestă  nimeni. Vă dați seama? Până și faptul că Pământul e rotund are contestatarii lui, dar ăsta nu.

E motivul pentru care nu discut dacă se minte mai mult sau mai puțin în democrație decât într-un regim autoritar ci mă aplec doar spre cât de eficientă e minciuna în cele două forme de organizare, cât de adânc și cât de larg se propagă discursul guvernării în rândul populației.

Am impresia că majoritatea celor care nu au trăit sau nu au analizat în profunzime comunismul sunt de părere, probabil uitându-se spre cât de strigătoare la cer sunt minciunile lui, că nu au cum să fie crezute de populație. Nu sunt contestate nu din acceptare, ci doar de frica consecințelor.

Ipoteza stă în picioare când vorbim de prima generație, cea care cunoaște și altă realitate față de cea oficială. Cu cât înaintăm însă, una-două-trei generații crescute în dictatură, e ușor să vedem cum discursul autorității devine parte din cultura acelei populații și noțiuni de-a dreptul incredibile sunt acceptate ca adevăr pur.

Dacă ne uităm spre generația crescută la noi în dictatură, vedem o majoritate nostalgică care, deși expusă la dovezi palpabile despre Continue reading

Olecuț de grijă

Rusia amenință România cu războiul dacă nu termină TNR-ul cu glumele despe Putin.
 
Se-apucă generalii noștri să facă inventarul: avem un submarin da nu merge, MIG-uri au mai rămas trei da-s ruginite și nici tinerii ăștia de azi nu prea vor în tranșee că-și strică teneșii ăia de colecție.
 
”Bă, e de rău, ne fac ăștia omletă, ce zice NATO? Ne-ajută?”
 
”Pe dracu, ne-au zis că și pe ei îi deranjează glumele alea și ne-o merităm.”
 
Se duc generalii la guvern, pleoștiți nevoie mare, și zic că murim jumate de milion plus toată redacția TNR dacă pun rușii tunurile pe noi. Iohannis se îngrijorează profund, îl cheamă pe Eftimie și-i zice să termine în plm cu glumele cu poloniu.
 
Eftimie numa odată se enervează pe cenzura asta cumplită și zice ok, da doar de data asta și numai pentru că oricum făcusem toate glumele cu Putin posibile. Rușii se calmează, că aveau deja treabă cu tancurile în altă parte și i-ar fi costat mult gazul și nu mai atacă.
 
După cam trei săptămâni, încep unii să zbiere la generali. Bă marțafoilor, ce-ați zis mă că moare jumătate de milion de români plus toată redacția TNR? Uite, n-a murit nimeni, mincinoșilor, ați vrut să ne păcăliți, să ne lăsați fără glume! E clar, oricând putem intra în război cu Rusia că nu moare nici pui de om!
 
Da, fix ăsta e raționamentul celor care spun: uite ce puțini au murit, carantina și măsurile de protejare au fost luate degeaba. Mincinoșii dracului au zis că putem muri cu zecile de mii și de fapt…

Continue reading

Covidu n-are treabă cu mine

Știți vacile alea sălbatice, Gnu parcă le zice, care trec în fiecare an râul plin cu crocodili rupți de foame? Imposibil să nu le știți.

Ei, psihologii specializați în ierbivore, spun că fac chestia asta pentru că uită de la mână până la gură. Dacă n-ar uita, le-ar fi imposibil să funcționeze ca turmă și specia ar avea de suferit.

Deși suntem absolut siguri că noi nu ne-am buluci vreodată să trecem un râu plin de crocodili pofticioși, de fapt facem asta în fiecare zi, cam cu aceleași șanse de-a ne mușca ceva de cur valabile pentru copitatele sus amintite.
Continue reading

Teribilele încercări ale zilei de ieri

pizza de casă

Eu vs Carantină? Pffff, parfum.

Nenicule, pe mine trebuie să ma tragi cu lanțul ca să ies în oraș și-s la fel de sociabil ca o fantomă de pustnic tibetan. Mă afectează carantina fix cum mă afectează un atac cu eclere proaspete, de vanilie, cu ciocolată belgiană pe deasupra.

Ieri însă…

Pun de-o pâine, hopa, drojdia e pe terminate. Două plicuri mai avem și, deși în urma unei intervenții strategice am înțeles că pleacă un transport blindat spre noi săptămâna viitoare, direct de la producător, nu pot să contez 100% pe asta.

Nu-i nimic, apă și făină e, pot să-mi cresc drojdia singur. Asta înseamnă că-n fiecare zi, dimineața și seara, trebuie să hrănesc un borcan. Nu-mi ajung alea trei mâțe care-mi zgârâie ușa cât îmi fac cafeaua, de-mi strică tot cheful matinal… iar dacă uit vreo tură de hrănire, moare drojdia, că proasta nu știe să se milogească de vecini.
Continue reading

O isterie naturală

Atenția a devenit valută și coronavirusul ne scrie un cec în alb – credeam că oricine n-a trăit în beci ultimii zece ani știe lucrul ăsta, însă înțeleg că fenomenul e evident numai pentru cei din industria de publicitate/jurnalism.

O să-l explic simplist, doar ca să nu-l mai văd folosit aiurea de conspiraționiști ca dovadă a planului diabolic din spatele epidemiei: altfel n-ar vorbi atât mass-media despre asta, dom’le, sigur e comandă de la masoni și iluminați!

Aproape toată istoria umanității, cea mai vânată resursă a fost pământul de sub picioare. Cât de bogată în vânat era zona, cât de blândă era clima și cât de fertil era solul făceau diferența între o populație numeroasă cu ritm rapid dezvoltare și-un trib sortit dispariției. Treptat au devenit importante și resursele de sub pământ, odată ce a devenit posibil să ajungi la ele. Aurul, argintul, petrolul și așa mai departe.

Revoluția industrială a adus un mod nou de îmbogățire – produsul. Averile puteau fi acum făcute din ce ieșea pe poarta fabricii, iar umanitatea devora orice îi făcea viața mai ușoară. Ideile de produs și capacitatea de a le fabrica erau noua comoară și câteva decenii la rând pe asta s-a purtat bătălia economică.
Continue reading

Polonicul bunicii și ultima carte

Prima dată când am făcut magie, m-a fugărit bunica cu polonicul cel mare un sfert de oră în jurul casei până am reușit să mă urc în vârful cireșului. A fost și prima dată când vreun cireș din târgul Fălticenilor s-a trezit bântuit în mijlocul zilei, probabil de aia n-a făcut cine știe ce cireșe vara aceea.

N-a fost vrajă ușoară să transform fețele noi de pernă, cele păstrate în lada de studio pentru musafiri importanți, în costume de stafie pentru mine și vară-mea. Sincer, și mai greu a fost să alerg destul de sprinten ca polonicul să nu ma ajungă decât de două ori, abia văzând prin găurile pentru ochi și cu broderia de pe margini agățându-mi-se de teniși.

A doua oară când am făcut magie, flăcările s-au ridicat periculos de sus, aproape până la acoperișul fabricii de mobilă. Noroc că zidul era de cărămidă și că furtunul pentru udat straturile era destul de lung. Vedeți voi, vrăjile de foc sunt foarte puternice și foarte greu de controlat, chiar și pentru un vrăjitor talentat… polonicul bunicii s-a activat din nou, blestematul, parcă simțea magia din aer chiar și Continue reading