Coarnele românilor

Ce-ai pățit?

M-au prădat.

Aoleu! Când, măi omule?

Ieri seară.

Și ce ți-au luat?

Coarnele.

Dintr-un reflex absurd mă uit la creștetul amicului: da, n-are nici măcar un rest de coarne acolo. Mă lămuresc repede, e vorba despre o pereche de coarne de cerb, cu ramuri de poveste, vechi de vreo patru decenii, primite de la părinți și puse pe fața casei, în semn de oameni gospodari.

Nu săriți în sus să judecați după standarde de design modern: e o tradiție în zonele montane împădurite din toată lumea, care în Bucovina e încă bine păstrată pe casele construite mai demult sau pe cabanele făcute acum din bușteni cruzi.

Cum să te cațeri și să furi coarnele de pe casa omului? A și nu numai la mine, au luat de la toți!

Șocul omului nu era despre furt ci despre obiectul furtului, iar ăsta, un furt organizat de coarne în Bucovina, este un indicator dureros de clar pentru Continue reading

Când ești prea prost ca să votezi?

Ești prea prost ca să ai drept de vot dacă:

  1. Crezi că statul stă pe un sac cu bani ce se umple miraculos din cer, an de an.

Nu, bugetul nu apare de la sine, prin ploaie divină, ci din taxele plătite de mediul privat. Da, de mediul privat, că ULUITOR/NEMAIPOMENIT producția și serviciile de stat, distruse și căpușate un sfert de secol, nu bagă la buget ci iau.

 

2. Crezi că un bugetar contribuie la buget ca un angajat la privat.

Păi nu plătim aceleași impozite? Gogule, dacă tu bagi mâna în sac, iei zece roșii și dai patru înapoi se cheamă că-i același lucru cu ăla care aduce de-acasă patru roșii și le vâră-n sac? Nu, se cheamă că tu iei șase roșii și el pune patru.

Bugetarul nu aduce valoare statului în bani ci în muncă, asta e treaba lui. Dacă în momentul ăsta, cei din privat pleacă, nu mai există buget. Da,da, nema salarii la bugetari, de asta un stat cu mai mulți bugetari decât contribuitori la buget n-o s-o ducă niciodată bine.

 

3. Crezi că dacă nu mergi în vacanțe, nu conduci mașina decât o dată pe an, ai reducere la tren și faci economie la curent, nu te afectează nici lipsa infrastructurii moderne, nici scumpirile la pompă.

Îți dau o veste proastă: marfa, indiferent de care e, că-i tigaie antiaderentă la reducere sau ulei barbă hipster premium antipăduchi, prinde în preț timpul pierdut pe șosele/șine, motorină, curent și orice altceva îi face viața grea producătorului sau vânzătorului.

Dacă nu trăiești în pădure, cu zmeură și urechi de bursuc, că n-avem autostrăzi și trenuri moderne îți ia și din buzunarul tău.

 

4. Nu știi la ce-i bună separația puterilor în stat și-n general habar n-ai ce au de făcut ăia pe care-i alegi.

Păi? Dacă la tine-n gospodărie se sparge țeava de la budă și tu chemi electricianul, crezi că Continue reading

Dezamăgiri culinare

Fierbe țara de festivaluri culinare, spumegă ratingurile emisiunilor gastronomice, legiuni de foodies se avântă pe facebook și armate de blogeri culinari cuceresc online-ul. Pe lângă astea, în România se fac o grămadă, GRĂMADĂ, de bani din mâncare. Eu recunosc cu mâna pe inimă că, dacă nu aș fi iubit atât de mult scrisul, aș fi condus un locșor bucovinean de spus povești prin bucate și aș fi avut buzunarul doldora.

În condițiile astea, cu râuri de clienți interesați și  ploaie de galbeni, te aștepți la explozii de orgasme culinare prin orice colț de stradă. Din păcate, e fix invers și nicăieri nu vezi mai bine asta decât pe litoral.

La hotel ne-am luat două mese pe zi ca să lăsăm cina liberă pentru gustat bunătățile de prin împrejurimi, de orice fel ori fi fost ele, dar cu speranța unor peștișori de Marea Neagră abia aruncați din barcă în tigaie, poate, MĂICULIȚĂ, niște scoicișoare proaspăt culese.

De vreo câțiva ani m-am obișnuit să nu mai aștept mâncare fabuloasă, indiferent de regiune(dacă acum zece ani puteam spune oricui să mănânce unde vrea în Bucovina, că o să dea de gust autentic și porții colosale, acum nu mai recomand nici măcar un singur restaurant de frica lipsei de consistență a execuției meniului și a gafelor gen coaste arse sau cartofi cruzi) și să mă mulțumesc cu ceva corect gătit. Continue reading

Ploaie de ciori

Plouă cu ciori și cu flori albe de castan.

Cad după fiecare tunet, prin foșnet de frunze și crengi, cu bufuri surde pe piatra cubică. Nu le număr, dar cred că-s mii. Unele încă mai tremură când li se aștern pe pene florile pe care le scutură căzând prin castanii bătrâni.

Bunicul mă ține de după umăr, uitându-se spre cer, gata să mă tragă din calea torpilelor muribunde. Unele cad rotit, cu ciocul în jos, atât de iute că ciobesc drumul. Nu mi-e milă deloc, nici lui, nici mie. Sunt rele și negre și prea deștepte. Ne fură puii de lângă cloșcă, piulițele de pe ușa garajului și orice le mai place de prin Continue reading

Bucate și istorii

”Îi bună zama, noro, da ia-n și-acoperă ceaunu cu măligă de-o mai faci…”

Vorbele străbunicului după ce lipăise pentru prima oară supă de găluște făcută de bunica. Crezuse despre găluștele alea galbene și moi de griș că sunt bucăți de mămăligă aruncate de bolborositul ceaunului drept în oala cu zeamă.

Bunica a dat molcom din cap și n-a lăsat nicio picătură de zeflemea să-i scape printre buze, că nu-i găsea nicio vină bărbatului ce umbrea toată masa cu spatele lui de taur. Dacă nu mai mâncase niciodată supă cu găluște, de un’ să știe?

Așa mi-a fost împărțită copilăria între trei feluri de bucate:

Mâncarea menită să te țină sprinten pe picioare, fără fandoseli, domneli, briz-brizuri, neschimbată și fără cel mai mic adaos de generații întregi. Gustul, păstrat de secole, îi venea din prospețimea și aroma celor zvârlite în oală, din răbdarea și curățenia gătelii, din apa de fântână, din focul de lemn, din plita groasă, din oala de lut ori din tigaia de fer, din răcoarea beciului și din credința așezată cu vârful degetelor într-o cruce deasupra bucatelor abia date la fierbinte.

Asta o țin minte de la străbunici, din casa cu cerdac clădită singură pe sprânceana dealului de unde vedea-i tot satul. Acum îi stă în loc o mânăstire, ridicată de fiul lor călugăr, un personaj ce-ar merita singur o carte.

Mâncarea ”domnoasă”, de la oraș, care trăgea multă sevă de la prima dar venea și din slovă de carte și din șueta doamnelor prietene, ba, Sfinte apără și păzește, folosea și gelatină la plic. În zilele de lucru ținea, ca și cealaltă, de foame, dar în cele de odihnă venea să întâmpine pofta de Continue reading

Doi pufoși pe munte

”O oră jumate ne-am încurcat, o să urcăm pe întuneric…”

Asta mai lipsea celor doi pufoși care așteptau de cinci ani să urce împreună la bujorul de munte de pe Lala. Mamifere de birou de-atâta vreme că până și amintirile de sprinteneală ne făcuseră burtă, încărcați fiecare cu vreo 20 de kile de echipament, plângea inima-n noi numai gândindu-ne la urcușul pe bolovani de-un metru, darămite să mai fie și-n beznă.

”Lasă că-i cerul senin și c-un pic de lună”, mi-alung îndoiala din gânduri.

Două ore mai târziu am văzut că nu era. Albastru cu nori ca vata zvârliți de colo colo, de jur împrejur pe tot cerul, c-un singur ghem negru de furtună și greu de ceață fix unde? Fix acolo unde mergeam noi.

Fuck! Nu era vorba doar de întunecimea potecii ci de toate așteptările noastre năruite. Jumătate de deceniu vorbisem despre cum o să facem fotografie cu stele și bujori acolo și-acum, când peste toată zarea domnea seninul, să se lipească tocmai acolo noaptea cea neagră?

Mergem încet, gâfâit, transpirat. Fiecare pas vine cu răcoare amestecată cu picături fine de ploaie și visuri dărâmate. Nu trece mult și ne chinuie tălpile, pulpele, coapsele și umerii, ăștia din urmă încep să facă noduri de la chingile rucsacurilor(unu în spate și unu în față pentru fiecare, nu noduri – bagaje).

Primul petec de zăpadă, al doilea, al treilea. Cât mai poate să se răcească, e mijlocul lui iunie, ce naiba?

Un pâlc de bujor de munte înflorit, încă unul și încă Continue reading

La vulpe

”Fuck me. Motherfucking little bastards”

Da, în unele împrejurări înjur mental în engleză. Cum ar fi când trec printre niște mesteceni plăpânzi, abia cât mine de înalți, cu verdele frunzelor strălucind a soare, care-mi par a fi habitatul ideal pentru niște căpușe dornice să sară pe tine.

Dacă mai și întorc o frunză, PRIMA frunză pe care pun mâna și găsesc DOUĂ, două căpușe la bronzat(și-acum mă enervez că nu am făcut poză, că nu mă crede nici dracu) e clar că e una din împrejurările alea.

Strâng din dinți, trec prin boscheții respectivi, dau câteva bobârnace sănătoase călătorilor nedoriți de pe mine(da, nene, se-aruncă căpușele ca Tom Cruise în misiune imposibilă când simt sânge cald) și mă rog să nu am și pe spate sau prin păr, unde să nu le pot vedea.

Ajungem la țintă, un Continue reading

Gata

Se fac zece ani de când scriu pe internet lucruri ce țin de educație civică sau politică, de când explic/despic firele mocirlei în care, suntem în stare sau nu să recunoaștem, ne bălăcim zilnic în România.

Mi-am luat, fără exagerare, mii de înjurături și amenințări goale(slavă cerului) în timpul ăsta și am argumentat tot de mii de ori, folosind nici nu vreau să știu câte sute/mii de ore din timpul meu pentru asta, în discuții cu intelecte de mătură.

Superior. Elitist. Arogant. Să arăți cât ești tu de tare, de asta scrii – nu, de fapt asta e atât de departe de firea mea încât iese de pe foaie. De când mă știu mi-a plăcut să joc cu adversari apropiați de nivelul meu sau mai buni, pe absolut orice fel de teren – sport, muncă, pasiune, discuție.

Victoria asupra cuiva net inferior pe subiect nu-mi aduce niciun fel de bucurie, că-i vorba de biliard/whist/traforaj, că-i vorba de o discuție în contradictoriu, că-i vorba despre o decizie de muncă. Mai mult de atât, nu simt nici înfrângerea în fața unui oponent slab, sunt atât de conștient că m-am jucat să văd până unde pot să-mi împing execuțiile, că nici măcar când începe celălalt să se fălească nu mă prinde nicio voință de răzbunare, e prea la îndemână – se întâmplă câteodată să mimez furia înfrângerii doar ca să ridic atmosfera jocului(așa cum fac și cu fiică-mea).

Cu alte cuvinte, nu-mi aduce nimic, nici bucurie, nici ambiție, nici perfecționare, nimic. Să crezi că eu țopăi cu Continue reading

Cantitatea câștigă

Când vine vorba despre formarea unei mentalități, unui obicei sau unei comunități, cantitatea câștigă întotdeauna.

De asta la generațiile mai vechi televiziunea are un rol atât de important. De asta cele mai accesate canale online, de la bloguri la trusturi media, au un conținut cel mult mediocru. De asta McDonald’s.

Calitatea necesită resurse, efort și talent care fac extrem de grea dacă nu chiar imposibilă bombardarea continuă a audienței cu conținut, iar ăsta e factorul principal atât în formarea unui obicei cât și în modelarea un atitudini/credințe.

De asta Cioloș nu se poate bate cu Antena3 și nici Osteria Francescana cu KFC-ul.  Continue reading

Leacuri mărunte

Am intrat într-a opta lună de foc în sobă. Bine, nu în sobă, în centrală, iar în ultimele două zile abia a pornit undeva pe la cinci-șase dimineața(a nu, nu e cazul s-o închid că săptămâna viitoare iar coboară vremea sub zero).

A nins, când nu a nins a dat cu lapoviță, când nu a dat cu lapoviță a plouat, de toată proaspăta mea curte arată ca o plantație de orez. Fără orez.

Mi s-au adunat multe și încâlcite pe cap în ultimele luni, de genul cărora aduc frigul, umezeala și urâtul de afară înăuntru, de te simți în mocirlă până la gât. Stăteam scufundat așa de nu mai știu când, învârtindu-mă de la un gând sumbru la altul, ca un bursuc în vizuină. Continue reading