Votezi? Ești angajat!

Se duce omu să facă treabă:

Când dă interviu pentru portar, se întâmplă asta:

Trebuie să stai la poartă, să ridici bariera după ce ți se prezintă legitimația de acces, să faci o dată la două ore tură în perimetru și dacă vezi ceva suspect să suni la intervenții. Ai înțeles?

Da, dom’le.

Bun. Cazier ai? Probleme medicale? Cu ochii cum stai? Frică de fantome, că-i tură de noapte?

Păi stați să vedeți că…

Îmi pare rău, omule, vreau să dorm liniștit, nu pot să las depozitul ăla pe mâna oricui.

 

Când dă interviu pentru catedră, se întâmplă asta:

Predai fizică la cinci-opt, ai trei clase cu o oră pe săptămână și una cu Continue reading

Harbuz la butoi

Harbuz, așa îi zice în Moldova pepenelui roșu(degeaba râd ardelenii acuma, că nici lubeniță nu e mai puțin caraghios).

Țânc fiind, aveam o admirație cu totul aparte față de minunea asta. Nu numai că apărea în toiul vacanței de vară, când era ziua mai lungă și joaca mai frumoasă, nu numai că-mi stingea setea și pofta de dulce în același timp, nu numai că nu mă sfădea nimeni dacă-l mâncam ca un purcel și-mi curgeau sâmburii și zeama pe bărbie, dar mai știa și să vorbească.

De ce-l tot asculți așa, bunicule? întrebam, văzându-l cum îl ciocănește și-l strânge cu urechea lipită de coaja verde ori pestriță.

Îmi spune dacă-i copt sau nu, dacă-i dulce ori ba, dacă ține zeamă ori s-a uscat de la stat în soare.

Și cum să nu-l cred, când tot timpul îi alegea fără să le dea cep și-i nimerea, fără greșeală, copți, dulci și zemoși? Trebuie să recunoaștem că admirația mi-era de înțeles, nu e lucru mic pentru un bostan să știe să lege două vorbe.

Și-apoi mai era o vrăjitorie cu harbuzul ăsta. Târziu, în toamnă, când se Continue reading

Grade de nesimțire – studiu de caz

Parcarea vizavi de grădiniță. În fiecare zi.

Parcarea nu are propriu-zis intrare-ieșire fiind făcută pe un singur rând, după trotuarul larg, fără bordură, așa că din stradă intri direct în orice loc din parcare și de-acolo ieși drept, peste trotuar în stradă.

În fiecare dimineață și în fiecare amiază, parcarea se umple cu norocoșii veniți c-un minut mai devreme. După ei, interschimbabili în funcție de momentul sosirii, vin nesimțiții pe grade:

Gradul 1. Ăștia nu-s nesimțiți, doar un pic comozi. Parchează pe trotuar, în fața mașinilor din parcare, dar o fac răsfirat, lăsând loc de trecere și prin față și prin spate. Nu încurcă pe nimeni, o ușoară tragere de volan dreapta-stânga din partea celor parcați n-a enervat și nici omorât pe nimeni. Bine, ar putea parca un pic mai încolo, dar să mergi câțiva metri în plus e greu.

Gradul 2. Parchează printre cei de gradul unu și fac linie continuă în fața parcării, lăsând doar Continue reading

Un an de guvernare, bilanț personal

”Toți sunt la fel”, ”nu mă interesează politica”, ”m-am săturat să votez răul cel mai mic” și alte emanații la fel de idioate mi-au făcut cadou următoarea experiență personală:

  1. Materială

Deși economia duduie, mândria Europei nu alta, că așa zic clar și răspicat toate declarațiile guvernanților în fruntea cu El Dragnea, statul român se împrumută în neștire(că doar nota de plată nu vine acum ci peste câțiva ani, fix când PSD-ul o să urle că cine-o fi atunci la guvernare a sărăcit țara) iar cetățenii lui…

Ratele mi-au crescut cu peste 10% și peste 3 luni o să-mi crească din nou; e ca o rată Făt-frumos, crește în 3 luni cât altele în 10 ani. Coșul de cumpărături al familiei a crescut și el, cum crește cozonacul bucovinean în cuptor, cu 25-30%(familie cu copil mic, nu ne putem restrânge doar la salam cu pâine și hrană spirituală de la antene).

Benzina, aia de zicea Tudose c-a vorbit el cu Continue reading

Mici observații despre mușchii lui Iohannis

În ultimul an, pus față în față cu oricare din gunoaiele scoase la rampă de PSD, probabil nu aș fi reușit să-mi păstrez calmul, ba poate că nici nu aș fi încercat. O stare de vomă, de revoltă, de ură și de rușine mă apucă de fiecare dată când văd încă o mizerie ambalată drept măsură de guvernare.

Efervescența asta negativă, pe care o simțim mulți dintre noi, dă naștere unor speranțe, soluții și idei fantasmagorice, bazate mai mult pe dorință decât pe ceva real. Arunc, cu mare tristețe, c-un pic de apă rece peste ce astfel de gânduri am văzut în ultimele luni:

  1. Să-l facem pe Iohannis împărat.

Cel mai eficient și mai bun regim din universul ăsta este o dictatură luminată. Un om bun ca pâinea caldă, deștept până la lună și înapoi, corect până în măduva oaselor, să aibă toată puterea în stat. Un astfel de om poate remodela o țară, chiar și pe a noastră, în timp record.

Din păcate, dacă te uiți puțin prin istorie, dictatura luminată e puțin mai rară decât o bășină de Continue reading

2017, Anul idiotului

Nu a fost an în istoria omenirii mai bun pentru vocea idiotului decât 2017, cam peste tot în lume. S-a ajuns aici, previzibil și absolut democratic, după ce economic, cultural și politic piața s-a întors spre cei mulți da’ proști. Când zic proști nu vorbesc neapărat despre o lipsă a inteligenței native ci despre o lipsă a punerii ei în funcțiune, a educației, a unui minim de cultură și raționament.

O singură privire peste gradul de tâmpenie al reclamelor de pe sticlă și-ți dai seama cum economic categoriei i se dă prim-planul. Nu e nimic anormal, vânzarea de volum e cea mai des întâlnită strategie de marketing.

O singură privire peste condițiile de acordare a creditelor, mai ales a celor personale și-ți dai seama cum, strâns legat de ce-i mai sus, categoriei i se dă libertatea să se întindă mult peste Continue reading

PSD Limitele jocului

Tot ce face PSD-ul acum, de la mutilarea justiției până la dezastrul bugetar provocat de mituirea categoriilor sociale care-i susțin, era previzibil.

Ce poți să te aștepți de la o gașcă de condamnați/inculpați/anchetați ajunși la putere – să intre în pușcărie când au pus mâna pe pârghiile care să-i scape? Ce poți să te aștepți de la niște oameni la care singurele unelte de dezvoltare personală sunt furtul, șpaga, pilele și falsurile – să știe cum să guverneze după alte valori?

Nu numai că era previzibil dar a fost semnalizat chiar de ei în campania electorală, adică fix perioada în care trebuie să te dai sfânt pentru cei ce votează. Nici măcar acolo nu s-au putut abține să nu-și arate colții spre justiție, iar asta a fost un semnal de alarmă extrem de puternic(din păcate pentru mult prea puțini) care vorbea nu numai despre ținta lor ci și despre  tupeul cu care și-o vor atinge.

În timpul manifestațiilor din iarna trecută, pornite de primul atac asupra justiției, am scris două chestii extrem de neplăcute: Continue reading

De ce nu se trăiește din scris în România?

În primele două părți, 1 și 2, am povestit despre lucruri universale – oriunde în lumea asta e greu să trăiești din scris dacă o faci prost sau dacă nu te știe nimeni. Partea a treia am lăsat-o pentru piața noastră, lucruri ce se aplică strict aici, lucruri care fac, după părerea mea, să nu poți trăi din scris, indiferent cât de bun ești.

Când zic trăit din scris mă refer strict la profesia de scriitor și la trăitul din vânzarea de carte. Să trăiești din scris nu înseamnă numai asta(copywriter, blogger, jurnalist, ghost-writer și altele sunt meserii cu care trăiești din scris), dar eu mă rezum doar la ce mă interesează pe mine.

Buuun, hai să vedem ce particularități are piața românească de carte:

  • e foarte mică, cea mai mică din Europa sau pe-acolo. Cum s-a ajuns aici? Sărăcia, colapsul educației, șmecheria prostanilor ajunsă model de succes. Când societatea produce pe bandă analfabeți funcționali și nu promovează deloc competența, cine vrei să ridice piața de carte?
  • pe lângă faptul că e cât o puță de furnică, piața de carte românească e anti-naționalistă, ea și cu piața de autovehicule. ”Nu citesc autori români” am auzit de zeci de ori. Cum s-a ajuns aici? Metehnele comuniste s-au păstrat intacte în tagmă și asta înseamnă că toată critica de profil laudă sforăitor mizeriile scrise de cunoscuți, lauda în cerc e indestructibilă, premiile concursurilor cu greutate sunt împărțite pe sub masă și așa mai departe. Asta înseamnă că după ce s-au fentat cu câteva capodopere din astea ultra-recomandate, cititorii nu mai au nici cea mai mică încredere în review-urile culturale românești și preferă să nu arunce bani degeaba și să ia cărți care au cucerit piața internațională.
  • distribuția câștigă la noi între 40-55% din prețul cărții, DISTRIBUȚIA nu editurile. Cum s-a ajuns aici? Prostie pură și lipsă de viziune a tagmei de care vorbeam mai sus, cei ce respiră cultură pe urechi dar nu înțeleg că fără public nu au nicio utilitate. Că pentru o editură mică e greu să-și țină cărțile doar pe site-ul propriu, pot să înțeleg, dar să nu fie în stare primele 3-4 edituri ale țării să-și facă un magazin online propriu și să vândă doar acolo e incredibil. În timp ce editurile sunt falimentare pe linie(cu puține excepții, legate în general de contracte cu statul și manuale), elefant/libris/librarie câștigă bine mersi din vânzarea de carte(ok, nu vând numai asta, dar câștigul din carte nu e neglijabil).

Continue reading

Scriu mai bine ca Tolkien, Martin și Rowling la un loc, de ce nu se trăiește din scris – partea II

Majoritatea scriu prost și-s mai interesați de titulatura de autor decât de arta scrisului, dar tu nu ești așa. Ai exersat, ai citit, ai creat până ai ajuns să simți când o frază nu sună cum trebuie și nici prin cap nu-ți trece s-o lași în cărțile tale. Cititorii, de profesie literară sau nu, îți pun constant textele în prima cincime din ce au citit până acum pe nișa respectivă și cele mai aspre review-uri nu coboară sub notele bune. Asta îți spune că pe lângă tehnica literelor și ideile tale sunt puternice.

Ți-ai făcut treaba. Sunt atât de puțini care reușesc să ajungă la nivelul ăsta și totuși, dacă ai trăi doar din vânzări, ai muri de foame în prima lună. Cum? De ce? Răspunsul e simplu: te ocupi cu fabricarea celui mai inutil produs din lume.

Cuuuuuuuuuuuum? Cititul, care aduce atâta bucurie, dezvoltare intelectuală, schimbă vieți una după alta, întregește suflete, fără de care armate de oameni n-ar putea trăi, e inutil? Nu, dar cartea ta este. Ca să înțelegi ce spun, gândește puțin la asta:

Dacă de mâine, timp de o mie de ani, nimeni nu ar mai scrie nici o carte, ghici ce? N-ar exista un singur om pe planetă care să spună că nu are ce citi, chiar dacă am ajunge să trăim câte juma de mileniu fiecare. Și nu vorbesc de cules de pe fundul găleții, ci că ar putea citi cinci sute de ani doar cărți bune.

Da, cam atât de necesară e cartea ta – nimeni nu simte că are nevoie de ea. De asta, atitudinea am scris o carte bună, deci publicul o va citi este de un absurd fenomenal. Cartea ta nu concurează cu ce s-a mai tipărit nou luna asta ci cu toată literatura lumii, mai mult, sunt sute de Continue reading

Scriu mai bine ca Tolkien, Martin și Rowling la un loc – de ce nu se trăiește din scris, partea I

Scriu monstruos de bine, textele mele sunt statui literare, ode ale cuvântului. Marea majoritate a autorilor cred asta și marea majoritate a autorilor se înșală cumplit.

De fapt, cei mai mulți scriu ca-n generală, frazele lor sunt fix la același nivel cu al compunerilor pe care le găsești la elevii de clasa a șasea, iar asta înseamnă că scriu prost. De ce? Luați orice formă de meserie/artă și vedeți care e nivelul omului imediat după ce a învățat cum să folosească uneltele. Slab, ăsta e. Ei, când tu la 20-30-60 de ani scrii la fel ca unul care abia a învățat să folosească scrisul…

Ăștia sunt autorii mai interesați de eticheta de autor, de un eventual statut social mai cu moț, de speranța unor vânzări colosale, decât de Continue reading