La vulpe

”Fuck me. Motherfucking little bastards”

Da, în unele împrejurări înjur mental în engleză. Cum ar fi când trec printre niște mesteceni plăpânzi, abia cât mine de înalți, cu verdele frunzelor strălucind a soare, care-mi par a fi habitatul ideal pentru niște căpușe dornice să sară pe tine.

Dacă mai și întorc o frunză, PRIMA frunză pe care pun mâna și găsesc DOUĂ, două căpușe la bronzat(și-acum mă enervez că nu am făcut poză, că nu mă crede nici dracu) e clar că e una din împrejurările alea.

Strâng din dinți, trec prin boscheții respectivi, dau câteva bobârnace sănătoase călătorilor nedoriți de pe mine(da, nene, se-aruncă căpușele ca Tom Cruise în misiune imposibilă când simt sânge cald) și mă rog să nu am și pe spate sau prin păr, unde să nu le pot vedea.

Ajungem la țintă, un Continue reading

Gata

Se fac zece ani de când scriu pe internet lucruri ce țin de educație civică sau politică, de când explic/despic firele mocirlei în care, suntem în stare sau nu să recunoaștem, ne bălăcim zilnic în România.

Mi-am luat, fără exagerare, mii de înjurături și amenințări goale(slavă cerului) în timpul ăsta și am argumentat tot de mii de ori, folosind nici nu vreau să știu câte sute/mii de ore din timpul meu pentru asta, în discuții cu intelecte de mătură.

Superior. Elitist. Arogant. Să arăți cât ești tu de tare, de asta scrii – nu, de fapt asta e atât de departe de firea mea încât iese de pe foaie. De când mă știu mi-a plăcut să joc cu adversari apropiați de nivelul meu sau mai buni, pe absolut orice fel de teren – sport, muncă, pasiune, discuție.

Victoria asupra cuiva net inferior pe subiect nu-mi aduce niciun fel de bucurie, că-i vorba de biliard/whist/traforaj, că-i vorba de o discuție în contradictoriu, că-i vorba despre o decizie de muncă. Mai mult de atât, nu simt nici înfrângerea în fața unui oponent slab, sunt atât de conștient că m-am jucat să văd până unde pot să-mi împing execuțiile, că nici măcar când începe celălalt să se fălească nu mă prinde nicio voință de răzbunare, e prea la îndemână – se întâmplă câteodată să mimez furia înfrângerii doar ca să ridic atmosfera jocului(așa cum fac și cu fiică-mea).

Cu alte cuvinte, nu-mi aduce nimic, nici bucurie, nici ambiție, nici perfecționare, nimic. Să crezi că eu țopăi cu Continue reading

Cantitatea câștigă

Când vine vorba despre formarea unei mentalități, unui obicei sau unei comunități, cantitatea câștigă întotdeauna.

De asta la generațiile mai vechi televiziunea are un rol atât de important. De asta cele mai accesate canale online, de la bloguri la trusturi media, au un conținut cel mult mediocru. De asta McDonald’s.

Calitatea necesită resurse, efort și talent care fac extrem de grea dacă nu chiar imposibilă bombardarea continuă a audienței cu conținut, iar ăsta e factorul principal atât în formarea unui obicei cât și în modelarea un atitudini/credințe.

De asta Cioloș nu se poate bate cu Antena3 și nici Osteria Francescana cu KFC-ul.  Continue reading

Leacuri mărunte

Am intrat într-a opta lună de foc în sobă. Bine, nu în sobă, în centrală, iar în ultimele două zile abia a pornit undeva pe la cinci-șase dimineața(a nu, nu e cazul s-o închid că săptămâna viitoare iar coboară vremea sub zero).

A nins, când nu a nins a dat cu lapoviță, când nu a dat cu lapoviță a plouat, de toată proaspăta mea curte arată ca o plantație de orez. Fără orez.

Mi s-au adunat multe și încâlcite pe cap în ultimele luni, de genul cărora aduc frigul, umezeala și urâtul de afară înăuntru, de te simți în mocirlă până la gât. Stăteam scufundat așa de nu mai știu când, învârtindu-mă de la un gând sumbru la altul, ca un bursuc în vizuină. Continue reading

Hoții model

Azi căutam să cumpăr un coș cu lemne de foc. Mi s-a răspuns de către căruțași – nu ne putem risca, ne iau căruțele și caii și ne dau amenzi.

Într-un final, mi-au zis că-mi aduc patru săcușori cu lemnuțe. Bravo, am zis, dar stau acum pe geam și mă uit cum trec camioanele pline cu lemn…

*

Hai să spunem că absolut orice camion cu lemn pe care-l vezi pe stradă e ilegal, ba chiar în aceeașil măsură de ilegal cum e lemnul adus de căruțași(de multe ori chiar furat). Se vede limpede cum problema omului nu e asta, ci că lui i-a fost greu să cumpere lemn tăiat/furat pe șestache din pădure când alții pot lua cu tirul.

Da, fraza de început e o reproducere fidelă a unui post pe online-ul bucovinean. Mai mult, fraza e o variație a unei atitudini care o vedem peste tot – nu încălcarea legii irită românul ci realitatea că el nu o Continue reading

Vipere și cocoși

Călcăm ca apașii pe potecile înghețate, să nu ne audă pădurea. Pe ultima bucată, părăsim cărarea, stingem lanterna și ne luăm după stele. E cer senin, poate în sfârșit o să am lumină bună și-o să prind cocoșul într-o fotografie, sunt ani întregi de când tot încerc.

Tocmai pentru că nu-i urmă de nor, aerul dansează între -5 și -10 grade. Ajungem fix în mijlocul roatei(zona de câteva sute de metri pătrați în care cocoșii își cântă amorul), ridicăm o foaie de cort de camuflaj, deschidem ”geamurile” și ne cufundăm în tăcere.

Dacă te aud înainte să coboare din copaci, poți să te lași păgubaș… o oră de tăcere, nemișcare și frig. Fiecare secundă de răbdare mă duce mai aproape de fotografia pe care mi-o doresc de atâta vreme… mă rog pur și simplu să mai stea ascunși și eu să-mi mai simt picioarele cum îngheață sau amorțesc, că nu sunt sigur… e încă întuneric și mi-e frică să nu vină și să plece înainte să urce soarele peste creastă.

Începe să se albăstrească pădurea, semn că răsăritul e pe-aproape. Gata, îi auzim. Trosnete de aripi și cântec înfundat pe deasupra. Coboară trei, unul în spate, unul pe Continue reading

Mita nu e doar banul din buzunar

Traian Băsescu: „A luat o dată o mită, acum nu îi distrugem toată viaţa. Aşa a fost în tranziţie”

Trecem peste strălucitoarea aramă pe față a războinicului anti-corupție/moguli și ajungem la miezul discuției – spălarea mitei, albirea corupției.

A luat omul niște bani, poate și tu ai fi luat, poate din greșeală poate nu, dar pentru atâta lucru  îi distrugem toată viața? Ce abatere morală de moment și fără altă consecință decât luatul unor bani, nu?

NU.NU.NU, din două motive clare și late care țin de atitudine și de efecte.

  1. Atitudinea

Încearcă toți, de la Băsescu la Dragnea la Tăriceanu la liberali la conservatori, să împingă ideea faptei unice. Omul e trimis în judecată pentru o chestie și automat ăla e singurul lucru pe care l-a făcut greșit, o singură dată, în toată viața lui de om corect și nepătat.

Cam cât de nesimțit să fii și proști să ne crezi? Oameni care au milioane de euro la vedere pe care nu le pot justifica și probabil dublu pe-atât ascuns, sunt prinși cu o mită de câteva zeci de mii de euro și te aștepți să credem că aia a fost o întâmplare singulară.

De fapt oamenii ăștia s-au obișnuit să nu miște un deget fără să fie unși și niciodată nu au zis, nici la primul bolid de lux, nici la prima vilă de vacanță, nici la primul milion din șpagă – gata, ne e de-ajuns.

2. Efectele

A luat bani de la cutărescu ori ca să-și facă treaba(caz în care l-a păgubit) ori ca să-l ajute cu ceva ce nu i se cuvinea lui cutărescu(caz în care i-a făcut un mare bine).

Aici se opresc efectele mitei așa cum încearcă să prezinte situația mai marii și mai micii corupției românești. Toată corupția ar intra la funcționarul Ionescu a luat 5 lei ca să dea mai repede o autorizație de construcție ce oricum era legal să o dea, dar poate nu așa de repede și poate nu chiar pentru toată magazia…

Zău? Cum rămâne cu: Continue reading

Timp bine cheltuit

Când ești mic măsori timpul în cât mai e până la următorul lucru care îți aduce bucurie și întotdeauna trece imposibil de greu până atunci. După ce anii sar peste un prag, 25-30-35 de la individ la individ, ceasul ți se schimbă radical și începi să simți timpul că accelerează pe lângă tine – îl măsori în ce repede a trecut de la, nu cât de greu trece până la.

Cu cât se grăbește mai repede, cu atât îți dai seama că e cea mai importantă și mai neiertătoare resursă pe care o ai – nu poți s-o recuperezi odată cheltuită. Lovit de realitatea asta cruntă, încerc de ceva vreme să găsesc un set de reguli care să-mi guverneze tehnocrat zilele: REGULILE TIMPULUI BINE CHELTUIT.

1. Dacă e muncă, atunci să merite. Orice percepi ca muncă, de la meserie până la datul cu aspiratorul, trebuie să-și merite cantitatea de timp alocată. La noi e încă foarte puternică mentalitatea de om bun la toate, gospodar dom’le, fiind oarecum rușinos să nu-ți faci singur toate lucrurile pe care le poți face sau pe care poți învăța să le faci(bine, mai e componenta meseriașilor de toată jena care te poate împinge în direcția asta).

 

Și nu e vorba doar de un calcul simplu – o poate face altcineva? Mă costă mai puțin decât ce câștig eu în același timp? – ci și de importanța/beneficiile lucrului în sine.

Primăvara asta o să lucrez la grădină, un pic de sapă, un pic de hârleț, un plantat, un scos, chestii de astea. După aia o să mă Continue reading

Suntem chiar atât de tâmpiți?

Doamne, ai mei toți sunt vaccinați și totul a fost în regulă. Acum îmi dau seama cât de norocoasă am fost și ce puteau păți.” – citat aproximativ dintr-o discuție online antivaccin.

Înțelegeți? Doamna în cauză își vaccinase copiii, vaccinul făcuse exact ce medicul spusese că o să facă, nu avusese efecte secundare și-i ferise de boli și totuși, TOTUȘI, împotriva experienței ei clare, personale și directe, era total convinsă că vaccinul e rodul unei conspirații făcute să aducă autismul pe lume.

Sute de milioane de oameni care strâmbă din nas la ce spune un produs pe etichetă cred fără probleme că niște cărți care se contrazic total de la o pagină la alta, pline de chestii imposibile și lipsite de logică, sunt cuvântul lui Dumnezeu.

Că nou-născutul se naște păcătos, moștenind păcatul de-acu milioane de ani, dar dacă tu te spovedești la popă, gata, s-a șters cu buretele. Că dacă te arunci în aer și iei niște oameni care nu ți-au făcut nimic cu tine, în ceruri te-așteaptă o orgie cu Continue reading

Criminalii de pe șosele

Cât e de vinovat șoferul care ucide o familie pe șosea? Și când zic vinovat, mă gândesc la perspectiva juridică asupra termenului, adică exact cea care contează în pedepsirea omului, c-a trecut vremea aruncatului cu pietre. Am povestit cât e netul de larg despre ridicolul prevederilor rutiere despre asta și acum vine și o confirmare.

Ca să vă introduc în cum gândește legea noțiunea de vinovăție, dau un exemplu foarte simplu:

O bunăciune de 22 de ani se mărită c-un moș plin de lovele, cu testicolele lungi până la genunchi, zbârcite ca mumia lui Tutankhamon și pline de negi, cărora ea, grațioasa gazelă, trebuie să le dea atenție cam zilnic.

Marea iubire pălește în timp, cam în 72 de ore așa… și inocenta frumusețe îi face guguștiucului amorez un ceai verde cu ghimbir, scorțișoară, un praf de cardamon, o linguriță de miere de tei și-un vârf de cianură. Mogulul iubăreț crapă.

Ce avem noi aici, la superba ființă de gen feminin, este cea mai grozavă formă a vinovăției – intenție directă cu glazură de premeditare. Adică mititica, să-i zicem Ileana Coasă, a știut ce rezultate o să aibă ceiuțul în cauză, le-a și urmărit, ba a mai și plănuit pentru ele.

Pentru societate, doamna Coasă, care pentru bani este în stare să se mărite c-un zbârciog și să-l omoare calculat, e extrem de periculoasă. Asta înseamnă ca pedeapsa va merge spre mulți ani petrecuți la mititica, pentru a feri alți naivi moguli de soarta crudă și pentru a-i da destul timp de reflecție și reabilitare văduvei.

O bunăciune de 22 de ani, să-i ziceam Maria Cocean, e voluntară la azilul comunei în timpul liber. Când un nou recrut, 83 de ani, frumos ca lepra, intră pe porțile sanatoriului, vrând să-l facă să se simtă iubit, Maria noastră îi face un ceai cu măr verde, trandafir și-o foaie de ceapă.

Moșul e alergic la trandafir. Nu a spus nimănui asta, nu-i apare în fișă, ba a mai și băut din ceai de poftă, deși știa cu ce e făcut. Ghinion mare pentru graficele de performanță ale azilului, moșul crapă în prima zi.

Maria Cocean e responsabilă de deces, însă nu are conform legii nicio formă de vinovăție pedepsibilă. Cea mai ușoară ar fi culpa fără prevedere, adică omul nu-și dă seama de ce efecte ar putea să aibă fapta lui, deși ar fi trebuit să le prevadă – ori nimeni nu avea de unde să prevadă alergia la trandafir a moșului, dacă nu se știa de ea.

Pentru societate, Maria Cocean, voluntara noastră, nu prezintă absolut niciun pericol și orice fel de pedeapsă nu ar servi la absolut nimic.

 

Ei, de asta conceptul de vinovăție și formele ei sunt atât de prezente în legislația penală, pentru că important din punctul ăsta de vedere nu e să pedepsești după rezultatul faptei ci după pericolul pe care îl reprezintă făptuitorul pentru societate.

Să mutăm discuția la șmecherii șoselelor.

Nu e prima dată când spun că legislația rutieră e ridicol de permisivă și calcă în picioare principii penale. Cândva, acum o mie două sute treizeci și trei de ani, când se mergea numai cu căruța cu roți pătrate, s-a convenit că accidentele se întâmplă toate din culpă.

Asta e o formă a vinovăției în care omul ori își dă seama de ce efecte poate să aibă fapta lui dar crede aiurea că nu se vor întâmpla, ori nu-și dă seama de ele deși ar fi trebuit.

Și uite-așa, orice accident, indiferent cât de grav și cu câte victime se lăsa, merge direct la pedeapsa pentru culpă, de multe ori aia cu suspendare. Nu sunt și nu am fost de acord niciodată cu asta, mi se pare o clasificare ridicol de largă.

Vedeți voi, dacă un individ cu discernământ se apucă să tragă cu mitraliera pe deasupra unui chioșc de mici din oaie, fără să vrea să nimerească pe nimeni, dar împușcă vreo doi de la o mansardă aflată mai încolo, nn-o să pornească nimeni procesul de la ideea de accident ci de la cea de omor. Chiar dacă idiotul și-a zis că nu rănește pe nimeni, că doar nu țintește vreun om anume.

Cumva însă când spulberi un pieton pe trecere, pe roșu, cu o chestie de două tone jumătate ce merge cu o sută de kilometri pe oră, pornim de la ”păi… păi… doar n-a vrut…”.

*

Cred cu tărie că, la fel ca în cazul Coasă vs Cocean, sunt grade de vinovăție diferite chiar într-un accident și scuza culpei ”știu că mergeam cu suta în fața grădiniței dar nu am crezut că chiar atunci copii de pe trotuar o să treacă pe trecere” nu ar trebui să funcționeze când gradul de pericol și probabilitatea  unui rezultat cumplit sunt aproape de maxim.

Hai să vedem niște ipotetice.

Gelu Tembelu știe că vecinul de la parter îi iubește nevasta de fiecare dată când Continue reading