Argumentele pro-oierit

La orice articol sensibil, cum ar fi unul care explică cum o tradiție românească are un impact negativ asupra mediului dacă e făcută excesiv, în goana după bani, primii care vor reacționa vor fi nu tocmai cei mai deștepți și informați oameni de pe internet ci, dimpotrivă, cei care au interes și cei care-s fixați pe o idee fără să știe prea multe despre ea.

Așa s-a întâmplat și cu articolul despre oierit și cum influențează pajiștile montane. Pe scurt articolul zicea așa – modul de oierit s-a schimbat, numărul oilor s-a schimbat, motivația ciobanului s-a schimbat și toate astea fac ca impactul asupra muntelui să fie mai puternic decât altădată, iar lumea ar trebui să-și schimbe perspectiva romantică asupra ciobanului și să înceapă să privească stâna ca pe o afacere, o afacere ce trebuie reglementată corespunzător.

Un val de prostie, lături și jigniri s-a pogorât asupra blasfemiatorului de mine folosind argumente diverse. Am să vorbesc de câteva dintre ele:

  1. Ești un trădător care vrea ca poporul român să rămână fără esență, că oieritul e ocupație tradițională și doar Dumnezeu poate spune ciobanului ce să facă (nu e o ironie arogantă din partea mea, treaba cu Dumnezeu chiar e luată dintr-un comentariu). 

Nu sunt împotriva oieritului ca tradiție. Mai mult de atât, din punctul meu de vedere numărul oilor ar putea să se și tripleze dacă asta e bine pentru economia româească. Numai că triplatul ăsta nu trebuie să aibă consecințe ireversibile sau cu greu reparabile.

Oameni buni, exploatarea lemnului din pădure este tot o ocupație tradițională Acum toată lumea sare în sus când vede tiruri cu lemne pe șosea. De ce? Pentru că vedem cum ni se golesc munții și reacționăm normal. Nu putem accepta ca pentru buzunarele unei mâini de oameni să condamnă păduri întregi care ne fac aerul tuturor mai bun și muntele mai stabil, doar cu argumentul – na, lasă că se fac bani buni.

Ei dacă acu 50-100 de ani să spunem ați fi văzut cum plecau plutele la vale pe Bistrița (se legau buștenii între ei în plute masive, se făcea un lanț de plute și așa cobora lemnul la vale) ați fi făcut atac de cord. Echivalentul ar fi acum o coloană de câteva zeci de tiruri mergând pe națională.

plutarit

De ce acum ne deranjează și atunci nu? În primul rând pentru că se termină pădurea. Da și exploatarea tradițională avea un efect asupra pădurii dar erau destui copaci încât să nu deranjeze și, în plus, cererea de lemn nu era la fel de mare ca acum (gândiți-vă că nu e vorba de noi ci și de europenii care știu că la ei nu mai trebuie să taie – asta după ce și ei au făcut praf munții și-au văzut efectele) și tehnologia nu permitea același ritm de recoltare.

Un om care înțelege de ce defrișarea e nocivă acum deși a fost ocupație tradițională, ar trebui să înțeleagă noțiunea de exces. Tot așa ar trebui să știe că dacă tăierea copacilor se făcea orientată spre protejarea pădurii (cum, cu mare bucurie vă spun se mai întâmplă la unii gospodari, ocoale și parcuri, dar puține…) nu se ajungea aici.

Iar eu când explic că zece stâni pe o parte de munte s-ar putea să fie prea multe, la asta mă refer, la exces. Că oile rad iarba de pe pământ o știe toată lumea și nu asta e problema ci că împărțindu-și un teritoriu prea strâns, terenul respectiv nu e lăsat să se refacă – în câteva zile sunt din nou pe el.

Pescuitul e altă ocupație tradițională. Acum 25-30 de ani apele de munte aveau păstrăv, lipan și lostriță, cât să le poți vedea cu ochiul liber – sunt poze cu lostrițe jucându-se la mal chiar la câțiva kilometri de unde stau acum.

Azi să prinzi un păstrăv sălbatic cât de cât îmbrăcat e o chestie rezervată celor care bat apa non-stop, cu lipanii e la fel, iar lostrița e atât de rară încât e considerată dispărută. Și nu, în apele astea nu e vorba de poluare ci de pescuit și braconat excesiv.

Asta trebuie să înțelegeți, excesul nu e bun și lucrurile s-au schimbat. Dacă acum 50 de ani nimeni n-ar fi ridicat din sprâncene la câteva mii de bușteni trimiși pe apă, azi ar ieși lumea în stradă să dea jos guvernul pentru asta. Tradițiile sunt bune dacă sunt păstrate așa cum erau înainte de explozia tehnologică, adică în echilibru cu resursele pe care le folosesc.

Nu vreau să dispară oieritul, iubesc atmosfera de stână și tot ce o înconjoară. Vreau însă ca pe munte să rămână bacii adevărați, vreau ca numărul oilor să fie limitat prin cercetare științifică la o sumă pe care muntele o poate suporta fără ca pajiștile alpine să își schimbe flora și păsările cu cuib la sol și animalele mici să piardă majoritatea teritoriului pe care trăiesc.

2. De ce să nu creștem oi ca în Australia?

Mie argumentul ăsta întrebare mi s-a părut incredibil de stupid, numai că l-am văzut repetat de mai mulți probabil pe motiv că Australia e considerată o țară civilizată și dacă ei pot, noi de ce nu putem.

Faptul că Australia are peste 7 milioane de km pătrați și noi avem un pic peste 200.000 nu pare a avea importanță pentru publicul păstrător de tradiții. Faptul că din teritoriul ăsta undeva la 45% este clasificat la ei drept pământ pastoral, deci de păscut, nu schimbă gândirea segmentului nostru de cunoscători.

Cea mai mare fermă de vaci din Australia (a fost de oi dar s-a reprofilat) este cât aproximativ 10% din tot teritoriul României. Gândiți-vă un pic ce înseamnă asta și apoi, după acest mic exercițiu de logică, dați-vă seama că dacă am crește oi ca în Australia, ar trebui să ne limităm probabil la maxim 10-15% din câte creștem acum.

3. Oile îmbogățesc pământul nu-l strică.

La munte e frumos si bine….Oile-s la locul lor,cainii ciobanilor au lemnusul la gat si privirea dulce si protectiva…Asta-i o propaganda aiurea,agricultorul si proprietarii de teren agricol invita si platesc ciobanii pentru a tine oile la pasunat cateva zile in perioada octombrie-martie.Oile dau ingrasamant natural ajutand astfel la fertilizarea solului pe cale 100% naturala ,in plus cu piciorusele lor distrug musuroaiele de cartite,evitand astfel omului o munca de vreo cateva ore la hectar.
Va invit sa lasati o saptamana cateva oi la pasunat pe o parcela de pamant si sa asteptam rezultatele in iunie-iulie anul viitor cand iarba o sa devina numai buna de cosit.O sa aveti productie aproape dubla iar iarba o sa aiba o culoare verde-inchis ,ca si uscata pare sa aiba viata.mai invatati cate ceva despre mediul inconjurator,ca daca era doar dupa voi astia crescuti cu stiluol in mana intr-o gaura de bloc de la oras,acum si in varful muntelui respiram aerul infect si poluat si pasteam oile cu masca pe gura cum fac chinezii.

Asta e cel mai articulat citat de felul ăsta. Totul e fabulos, oamenii se roagă de ciobani să le pască terenurile (dați o căutare să vedeți câți se plâng de cum ciobanii își bat joc de pământurile lor și devin violenți dacă sunt confruntați – la munte la noi chestia asta se întâmplă mai rar că nu se prea practică agricultura și pentru că dacă faci și gură după ce intri pe pământul omului nu scapi după aia liber fluturaș)câinii sunt niște mielușei iar iarba crește verde și de-un metru.

Observați cum se vrea testată teoria asta – lăsați oile să pască o săptămână undeva și apoi țineți-le departe de teren câteva luni. Da, așa aș vrea și eu să se facă oieritul. Știți când se făcea așa? Exact atunci când ciobanul mergea sute și sute de kilometri cu oile și pământul înflorea și înverzea după ploaie și după ce era lăsat în pace, că nu stătea pe el 6-8 luni pe an.

Știți unde nu se mai întâmplă absolut deloc chestia asta? La orice stână de acuma. Iar presiunea constantă asupra terenului nu se traduce într-o iarbă de cinci metri pe el de la atâta picior delicat de oaie și îngrășământ natural ci la o iarbă care nu va crește niciodată mai mult de câteva degete.

O să pun aici un filmulet de 4 minute care să explice efectul ierbivorelor asupra muntelui. Pentru cine nu știe engleză sau nu are răbdare pe scurt: – o lungă perioadă de vreme parcul Yellowstone nu a avut lupi. Peisajul se fixase într-un anume mod, adică cu pajiștile alpine și luncile pâraielor sărăcăcioase (uitați-vă atent la imagini și o să vedeți că așa-s și ale noastre în munții cu stâni și am ajuns să credem că așa ar trebui să fie), fără cine știe ce păsăret și așa mai departe. Atenție, e vorba de un parc imens unde nu există problema defrișărilor sau vânătorii furioase.

După ce au adus lupii înapoi, pajiștile de care vorbeam și luncile pâraielor s-au schimbat total. A explodat vegetația pe ele, au venit păsările mici înapoi și de-acolo s-a înbogățit tot ecosistemul de sus până jos.

Efectul de secătuire al pajiștilor a fost dat de un număr mare de ierbivore sălbatice. Gândiți-vă că numărul lor nu putea crește la infinit (iarna trebuiau să supraviețuiască, nu erau furajate de nimeni) și s-a stabilizat la un maxim pe care îl permitea pământul. Oile nu trebuie să treacă iarna pe munte din rezerve naturale deci nu au nici măcar limita asta impusă și vine un domn ca ăla de mai sus și-mi vinde mie brașoave de cum pământul înflorește sub turmele de oi, indiferent de numărul lor.

O fi având oile și caprele buzele mai delicate, picioarele mai moi și rahatul mai plin de vitamine, nu ca nenorocitele alea de căprioare sălbatice (pe care, între noi fie vorba, le concurează direct pentru hrană).

Oricine vede filmulețul și mai susține că muntele e neschimbat, ba chiar îmbogățit de oi multe multe multe, e ori tâmpit ori rău-voitor.

Mă invita o doamnă să urc pe munte că-mi arată ea floră. Da, că pentru ea flora înseamnă bujorul de munte și încă vreo două floricele de pe stânci, nu un covor de iarbă de mai multe feluri și flori neprotejate – pentru că de ăsta nu a mai văzut decât prin grădini.

4. Numărul oilor nu e în creștere e în scădere

Am zis deja la început că factorii se schimbă și că măsuri se iau pe prezent și viitor nu pe situații trecute (să nu mai dau exemplul lemnului). Problema e actuală și vizibilă, dacă în ultimii 7 ani numărul oilor s-a dublat, asta e situația nu alta.

Chiar dacă ar fi să cred cifrele comuniste (deși mă îndoiesc că nu-s arhivate pe aceeași metodă ca producțiile incredibile la hectar pe care le scoteau oamenii din burtă). 200 de mii de tone de carne de oaie fără să se vadă vreodată în vreun magazin…

Dar hai să le credem. Numărul ăsta de oi, să spunem mai mare decât e acum (9-10milioane), contează și de unde e. Eu pe munte nu am văzut atâtea stâni cu atâtea oi ca acum niciodată (simultan, ca prezență continuă an de an), asta e o chestie sigură și clară (se lasă câteodată stâna părăsită pentru că muntele ăla nu mai are ce oferi un an întreg de exemplu).

Iar oile crescute în ferme nu fac niciun rău muntelui și pajiștilor alpine. De altfel și agricultura e mult mai restrânsă decât era (ca teren cultivat) pe vremea epocii de aur, dar asta nu mă încâlzește cu nimic dacă se trezesc niște afaceriști că ei vor să cultive rapiță pe munte, frecând toată flora de acolo (e un exemplu absurd doar ca să înțelegeți ideea).

Cu alte cuvinte când vorbim despre o situație și efectele ei, luăm în calcul factorii din prezent. Și defrișările și goana după bani și sărăcia și tot. Iar azi, extrem de mulți munți nu au văzut de ani de zile iarba și flora specifică crescută mai mult de câteva degete, asta indiferent de câte oi se țineau la 1960 prin ferme sau câte oi se transhumau tradițional la 1600. PUNCT.

4. Săracul cioban

Da, viața de cioban e grea. Da, merită respectați pentru modul în care supraviețuiesc acolo și reușesc să aibă grijă de purcoi de animale și să facă brânză bună. OK.

Dar săracii? Vorbiți despre ei de parcă ar fi obligați și născuți pentru asta. Era moșul ăla shareuit de toată lumea, om la 78 de ani, erou național care explica cum îl omoară pe ăla de se bagă la câinii lui. Mai spunea omul cât îi e de greu, că e grea piața, că unii nu dau banii la timp și așa mai departe.

Și că are așa vreo 30 de hectare pentru stâna lui, cumpărat cât a putut restul închiriat. Și sar toate cucoanele astea revoltate, cu un salariu mizer și chinuindu-se și pentru întreținere și îi plâng de milă unuia care are 300.000 de metri pătrați de pământ, în mare parte ai lui. Și nu se gândesc o clipă, stai mă, un pic.

Eu din salariul meu de câteva sute de lei, plătesc impozit, plătesc sănătate, plătesc fond de pensie. Moșul ăsta, dacă mă duc la el în vizită la stână, nu găsesc om acolo angajat cu carte de muncă și taxe la stat… adică el are bani de atâta pământ dar eu îi plâng de milă și sar în sus să-l lăsăm să exploateze muntele aproape gratis deși ăla e mai puternic financiar decât eu și toată familia?

Nu au cum cum să nu ne fie dragii ciobanii de la stână. Nu se poate pur și simplu pentru că dacă ești primit cu brațele deschise într-o stâna te simți legat de o istorie de sute de ani, te simți legat de poporul ăsta, de secole de ritm molcom, de unde ai venit.

Dar asta nu înseamnă că nu putem iubi ciobanii și când le spunem – Baciule, faci treabă foarte bună, da mai lasă un pic și pentru munte, fă și tu bani să-ți merite efortul dar nu rade totul pentru cât mai mulți. Iar dacă baciul e om adevărat și-i explici, uite nene, partea aia și ailaltă nu mai răsuflă, dăm lege să fie maxim atâtea oi pe ha, că atâtea poate să țină muntele, va înțelege sau dacă nu, fiul sau nepotul lui va pricepe după ce va vedea cu ochii lui că tot câștigă și că are și el unde-și ține oile pe pământ verde.

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

Leave a Comment.