Apocalipsa culturală de la van Gogh la von Trier

Rătăcire printre amintiri:

“Din fiecare veac coboară un cal să ronțăie statui” – Privighetoarea secolului XX

În octombrie 1888, Vincent van Gogh pictează “Dormitorul din Arles” – Lăcașul nebunului. Rănit la ureche, rănit mintal, van Gogh ridică din pensulă un cuib. Mutilarea fizică și psihoza nu au cunoscut o metamorfoză mai caldă.

În iunie 1889, Vincent van Gogh pictează “Noapte înstelată” – marele salt al post-impresionismului din pictură în cinematografia expresionistă. Cea mai loială conexiune fiind între Noaptea lui van Gogh și Cabinetul Doctorului Caligari, 1920 (scurtă prezentare AICI).

A fost necesar încă un veac pentru ca inginer-arhitectul lui Lars von Trier să deseneze ultima botă de urină în capul culturii cinematografice.
Decembrie 2018: Primește “standing ovation” la Cannes ultima scremere a lui von Trier, “The House That Jack Built” (nu știu dacă există și nici nu merită să caut echivalentul românesc). O logoree infantil-deviantă întinsă pe două ore și jumătate la care nu am avut răbdarea și umilința necesare pentru a finaliza.
Și mă întreb de ce.

De ce Bob Dylan a câștigat Premiul Nobel pentru literatură?
De ce scârbavnicul diletant von Trier este recunoscut de lumea cinematografică și pupat în cur la Cannes?

Rănitul fizic și mintal van Gogh pictează Dormitorul din Arles, cuibul, îmbrățișarea veșnic reconfortantă și caldă.
Sănătosul fizic și mintal von Trier zdrobește cadavre de bitum și vânează copii cu luneta.
Băi, dar de ce?!

“Din fiecare veac coboară un cal să ronțăie statui”
Ok, am înțeles. Dar von Trier este o sărmană gloabă descălțată. Poți să îi apreciezi “originalitatea” doar dacă n-ai auzit vreodată de David Lynch și Tarantino. Sau te-ai uitat la filmele lor cum se uitau snobii olandezi la tabloul cumpărat din IKEA. Și ar fi plătit sute de mii pe un tablou de 5 euro, dobitocii pământului. Dobitoci, dar bănoși.

Poate asta să fie o explicație pentru atrocitățile deghizate în “artă”, pentru sforăielile râncezi servite ca “literatură” și “cinematografie” – Există un prea mare decalaj între avansul tehnologic și cel cultural. Drept urmare, prea mulți proști cu bani influențează cultura prin puterea de cumpărare.

De-asta Bob Dylan, de-asta von Trier. Iar săracii “oameni de cultură” își gudură creștetul curtezan sub palma millennial-ului analfabet, dar potent. Palma grea a făpturii ce poate fi impresionată doar prin sex și violență explicită.

“Arta de amorul artei este o sintagmă goală. Arta de dragul adevărului, arta de dragul binelui și al frumosului, aceasta este credința pe care o caut.” a scris George Sand.

Irelevant pentru aplaudacii lui Lars von Trier și pentru toți cei care auzind de George Sand își imaginează un bărbat.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

3 Comments

  1. Von Trier e un debusolat mintal care primeste mult prea multa atentie. La Cannes din cate stiu eu, nu a concurat cu The House That Jach Built. A fost in afara concursului si foarte multi au parasit sala. Cei care au rezistat pana la final s-au ridicat in picioare.

    PS: si eu mi-o imaginez pe George Sand barbat. Si sunt convins ca dom’soara Amantine sau cum o chema, se visa la fel.

    Reply
    • Mimează debusolarea mintală în interes comercial. În Melancholia nu a încercat să atragă prin vulgaritate şi violenţă. Ori a înnebunit din 2011 ori şi-a ales o ţintă mai mare: peste snobi a adăugat devianţii impresionabili doar prin violenţă. Merg pe a doua variantă.

    • Von Trier a declarat ca a devenit alcoolic si dependent de droguri, pentru ca doar asa putea creea.
      Publicul care il iconizeaza, cel putin cei din cercurile cu bani, nu sunt departe. Cand ai tot si nu mai trebuie sa muncesti nimic, viata devine plictisitoare, fara drogurile care o transforma intro aventura cu senzatii amplificate.
      Ca sa poti intelege filmele depresive si violente ale lui von Trier trebuie sa fumezi ceva inainte.

Leave a Comment.