Amintiri de astă-vară

IMG_9323Aventura noastră începe în localitatea Jurilovca, un colţ de ţară şi de lume pierdut în muţenia şi în atemporalitatea meleagurilor lipovene. Fiind o povestire plăcută de vacanţă, vom face abstracţie de încercările herculeene prin care veţi trece până să atingeţi magicul tărâm al lipovenilor. Dar dacă în oferta de vacanţă aveţi printre alte mijloace de transport şi o zgripţuroaică înaripată (alias Simurgh) ce se hrăneşte cu pulpa voastră dreaptă, alegeţi-o fără ezitare!

Jurilovca este într-adevăr o localitate pierdută în timp. Câteva blocuri scundace şi un magazin mixt în care găseşti pe zece metri pătraţi absolut orice (merdenele, crenvurşti, cuie, brânză proaspătă, veche si albastră, articole de pescuit, piese pentru Dacie) te proiectează într-un orăşel miniatural de provincie, din Epoca de Aur. Ce căutăm aici? Încercăm să traversăm Lacul Goloviţa, spre destinaţia de vacanţă: Gura Portiţei.

Colţul de rai este înconjurat de apă; se poate ajunge doar cu elicopterul (sâc!) sau cu un vehicul plutitor. Variantele sunt un vaporaş chinuit de rugină, erou al vechii flote paşoptiste, şi câteva şalupe rapide pe care localnicii le expun cu ardoarea specifică târgului de pe Muntele Găina. Vaporaşul pleacă la oră fixă, de două ori pe zi, şi face aproximativ patru ore. Şalupa o negociezi la faţa locului, imediat ce ai coborât de pe Simurgh. Durata drumului până la destinaţie este de aproximativ jumătate de oră. Preţul fiind aproape identic cu al vaporaşului, din considerente evidente, v-aş recomanda şalupa.

IMG_7996Jumătatea de oră petrecută pe Lacul Goloviţa este unică. Pământiul Dunării infuzate în saramura Mării Negre se năpusteşte spre cer în stropi mari, tulburi şi săraţi, proiectaţi de mini-crucişătorul nărăvaş. Sunt lacrimile calde ce scaldă obrazul murdar şi ridat, curgând în sus. Legea gravitaţiei se scufundă în amintiri fade, odată cu malurile lipoveneşti înecate de valuri, înghiţite în răsăritul leşietic al razelor deşirate pe graniţa dintre lumi. În faţă se deschide nemărginirea albastră. Urmele de uscat ce îţi jucau fără astâmpăr în vederea periferică s-au transformat din cioturi ascuţite în puncte negricioase. S-au mai limpezit si valurile înspumate, iar căpitanul de şalupă a devenit mai optimist: „Mai avem puţin”.

Ţărmul de la Gura Portiţei este îngrădit de stuf, papură şi buruieni înalte. O vegetaţie destul de bogată ce conferă peisajului aspectul unei delte.
Ambarcaţia se retrage de pe lac printr-un canal împrejmuit de locuinţe lacustre, acoperite cu stuf uscat. Sunt căbănuţe din lemn, ridicate pe piloni groşi deasupra apei, dotate cu miniterase de pe care turiştii cu ochi migdalaţi te primesc într-o revărsare de bliţuri mai ceva ca pe covorul roşu de la Hollywood.

IMG_80041Odata debarcat, poţi să guşti din peştele proaspăt pescuit pe Dunăre, servit la cele două restaurante cu preţuri decente. Din experienţa personală, recomand şalăul pane şi crapul la grătar. Foarte bune sunt şi ciorbele, asezonate cu smântâna grasă produsă în gospodăriile zonei. Peisajul „de deltă” răsare subit şi dispare pe nesimţite, lăsându-te împotmolit până la glezne într-un nisip fin, amestecat cu paie si praf de scoică.

După cel mult o sută de metri de la locul debarcării, începe ţărmul Mării Negre. Alte terase, căbănuţe din lemn şi stuf, terenuri de sport, cabine de duşuri. Şi când se termină toate, începe liniştea, principalul motiv pentru care ai alege Gura Portiţei ca destinaţie de vacanţă. Un spaţiu special amenajat, unde îţi poţi înfige cortul exact în buza mării. (acţiune contraindicată). Corturile sunt puţine şi răspândite, turiştii prietenoşi, dar uimitor de liniştiţi şi tăcuţi. Nu răsună muzica „orientală” de la terase, nu îţi vâră nimeni porumbul fiert pe gât, nu îţi aterizează coji de seminţe printre plete şi nu îţi mângâi timpanele cu aprecierile băloase despre craci si ţâţe.

IMG_8382 E colţişorul tău străin de partying, clubbing, piţipoance şi piţiponci. Dincolo de corturi, plaja se continuă printr-o fâşie îngustă de nisip, „sălbatică”, neamenajată, adesea acoperită cu scoici sparte şi pietre. Acolo poţi înainta spre liniştea nemărginirii, cu paşi mărunţi şi săltaţi de tălpile înţepate. Valurile torc acelaşi vers în surdină; în dreapta ta, un câmp cu greieri muţi si grei îşi clatină alene arbuştii pitici. Ai lăsat în urmă şi hangarul de culoarea lemnului bătrân, putrezit, cocoşat sub greutatea timpului suflat prin guri nemăsurate. Eşti doar tu şi Marea: angrenaţi într-un joc de ping-pong al amintirilor. Un joc stereotip, o introspecţie caldă, îngânată si bâlbâită de valuri, începută parcă din prima zi a vieţii şi fără sfârşit.

Puţin după asfinţit, începi să te smulgi din starea de hipnoză autoindusă. Vântul calm îţi îndreaptă gâtul spre corturile unde s-au înălţat deja primele focuri de tabără. Nasul tău fin este ademenit de ceaunele încinse, umplute cu bibanii locului si cu legumele tocmite de la ţărani. Cel mai înalt foc a fost amenajat de localnicii lipoveni, care au dansat îmbrăcaţi în straie tradiţionale, până spre miezul nopţii.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

Leave a Comment.