Alcoolismul, boala închipuită a omului modern

Acest articol este o completare la ce am scris în urmă cu două zile despre Robin Williams. O completare necesară, deoarece anumite aspecte prezentate atunci au fost superficial înţelese. O „pseudo-înţelegere” aş putea spune.

nico(captură de pe zoso.ro)

Nu contează că nu am scris vreodată aşa ceva despre depresie (în articole sau comentarii). Am prezentat alcoolismul ca fiind afecţiunea oamenilor slabi. Alcoolismul, da? Niciodată depresia.
Dar când omul are o idee bine înfiripată, orice opinie care îi sună familiar, chiar şi tangenţial, este rapid asimilată pe nemestecate. Şi devine o confirmare a popriului crez.

Revenind la subiectul Robin Williams, în continuare susţin ce am scris în urmă cu două zile. Nu mi-a plăcut ca actor, dar asta are puţină importanţă. Cred că un Oscar este ceva mai relevant decât gusturile mele cinematografice.

Şi îl consider pe Robin un om slab. Nu pentru că a fost victima depresiei, ci pentru că A ALES să „o trateze” cu alcool şi droguri. Nu consider alcoolismul o boală. Pentru mine este doar o afecţiune auto provocată din necesitatea de a vindeca alte afecţiuni (de exemplu depresia).

Este o dovadă a slăbiciunii psihice. Un boost de care psihicul uman are nevoie pentru a ignora durerea în lupta cu emoţiile. Depresia nu este controlabilă, nu alegi să fii depresiv. Nici selectarea emoţiilor cu efect pozitiv de cele negative nu este posibilă. Dar în niciun moment al acestor măcinări, uneori crâncene, nu îţi sare Bacchus în spinare, înarmat cu o pâlnie mare şi un butoi cu votcă.

Oricât de sensibil ar fi un organism, alcoolul nu are efectul heroinei. Nu devii dependent irecuperabil după prima gură de bere. Ai de parcurs un drum până la stagiul de alcoolic. Şi absolut nimeni nu te obligă!

Presupunem totuşi că ai ajuns acolo. Eşti în starea în care îţi tremură dinţii dacă nu începi ziua cu o cană mare de spirt. Faptul că nu reuşeşti să renunţi este o nouă dovadă de slăbiciune, ultima verigă dintr-un lung lanţ. Ce poţi să păţeşti? Intri în sevraj? Trebuie să fie o senzaţie teribilă. Dar are caracter terminal? Mai pe scurt, mori dacă nu te faci din nou criţă?

Şi aici apare adevărata diferenţă între o boală reală şi una închipuită. De exemplu, diferenţa dintre cancer şi alcoolism, că tot e la modă pe site comparaţia asta. Nu ai şansa să alegi cancerul. Te alege el, indiferent de stil de viaţă, tăria organismului sau bunătatea sufletească. Şi nu îţi dă posibilitatea să spui „Da, aleg să trăiesc”. Totul este decis, dincolo de puterile şi de acţiunile tale. Nu îţi dă nimeni şansa să renunţi la cancer.

Care e diferenţa dintre alcoolism şi cancer? Aceeaşi cu diferenţa dintre viaţă si moarte.

Nu sunt de acord ca alcoolismul să fie considerat o boală! Este mai degrabă o luptă pe care o porţi cu tine însuţi. Jumătatea ta curată, ambiţioasă se luptă cu jumătatea slabă, vicioasă. Iar atunci când te consideri înfrânt de „boală”, te arunci în braţele unui ajutor extern: Dumnezeu, medici, grupuri care iţi împărtăşesc problema. Apelezi la forţe externe care să îţi câştige lupta personală.

De asemenea, nu sunt de acord cu vindecarea alcoolismului prin abstinenţă. Dacă nu ai mai consumat deloc alcool timp de 20 de ani (cazul lui Robin), nu înseamnă că nu mai eşti alcoolic. Eşti un alcoolic pasiv, care mai devreme sau mai târziu îşi va relua activitatea. Nu ai rezolvat nimic prin abstinenţă, problema a rămas aceeaşi.

Nu mai eşti alcoolic atunci când bei un singur pahar. Fără să tremuri, fără să scrâşneşti, fără să pofteşti după al doilea.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

12 Comments

  1. S-ar putea discuta mult asupra acestei teme.
    Insa legat de urmatorul paragraf:
    „Depresia nu este controlabilă, nu alegi să fii depresiv. Nici selectarea emoţiilor cu efect pozitiv de cele negative nu este posibilă.”
    Eu cred ca sunt persoane care aleg sa fie depresive. Si chiar si atunci cand depresia este instalata, poti alege in a continua sa traiesti astfel sau poti alege sa faci ceva pentru a iesi din acea stare, iar aici nu ma refer la alcool sau droguri, ci la lucrul ci sine, cu gandurile si emotiile tale. Probabil ca nu este usor, dar nici imposibil nu este. Fiecare persoana poate alege sa gandesca frumos, si oricand se surprinde avand un gand negativ il poate elimina prin inlocuirea cu o afirmatie pozitiva.

    Reply
    • Punct,
      Ai o viziune cam romantica, ca sa nu spun egocentrica (adica te iei pe tine punct de referinta), asupra depresiei…:))

      Exista depresia ca si stare de amaraciune, suferinta, tristete profunda, prin care trecem si o cunoastem toti, (de-obicei cauzata de un eveniment tragic, de ex. despartirea de / pierderea unui om drag) si exista depresia ca si boala, de exemplu tulburarea depresiva majora, tulburarea bipolara sau depresia distimica.

      Nu o sa intru in detalii sa explic cauzele si evolutiile acestor boli complexe, poti sa dai si tu cu gogu daca te intereseaza subiectul. Informeaza-te, si daca mai crezi ca un bolnav care sufera de tulburare depresiva majora, se poate vindeca gandindu-se la ceva frumos, vino cu argumente si mai discutam…:))

    • NLP-ul asta nu cred sa fi rupt gura targului prin eficienta. Mie mi se pare un fel de tratament placebo. Trebuie sa crezi in el ca sa aiba efect. In cazul meu de exemplu, sigur nu ar avea efect.

    • Punct,
      Neuro-programarea lingvistica, este o ramura a psihilogiei pentru hipsteri. Functioneaza doar la oameni perfect sanatosi mintal si este pentru cei care vor sa-i convinga pe altii sa faca ce vor ei…
      Binenteles ca hipsterii folosesc tehnica NLP si pentru auto-modelling mintal, un fel de pilates pentru creier…:))

      Incearca tu sa folosesti tehnica NLP la un pacient cu tulburare bipolara, sau la un alcoolic, sa vezi atunci rezultate spectaculoase…:))

  2. Alcoolismul nu este o boala inchipuita. Este una cat se poate de reala si de autentica, si asta nu o spun eu, ci WHO, adica Organizatia Mondiala a Sanatatii.
    Conform WHO (OMS), alcoolismul este o boala cronica , INVOLUNTARA, progresiva, predictibila, caracterizata de o dependenta fizica si psihica de alcool.
    Cauzele pot fi predispozitii genetice, afectiuni psihice, precum, consumul excesiv si abuziv de alcool dar mai ales combinatii intre mai multe cauze.
    Nu exista niciun tratament impotriva bolii odata instaurate, asa cum ai zis si tu, abstinenta nu inseamna ca te-ai vindecat. Odata imbolnavit, afectiunea este cronica, pe viata, ca si diabetul de exemplu.

    Din pacate, ca si in cazul depresiei, alcoolismul este subestimat de foarte multi oameni.

    Si exact aceasta este si diferenta dintre cancer si alcoolism, pe langa faptul ca sunt doua boli complet diferite.
    Cancerul este o boala de tip “bau-bau”, oamenii se tem de ea, pentru ca se stie ca rata mortalitatii este foarte mare, mai ales daca cancerul este depistat in faza avansata sau terminala.
    Oamenii se tem, pentru ca nu prea pot lua masuri de preventie si nici nu pot face nimic impotriva, doar spera ca tratamentul sa “functioneze”. O sa las de o parte „vindecarile miraculoase“ de cancer, documentate stiitintific. Da, exista cazuri de vindecare „miraculoasa“ a cancerului (studii arata ca mintea umana poate declansa procese de vindecare in orice stadiu al cancerului, mecanismele care insa nu sunt cunoscute, deci nu sunt reprobabile).

    In cazul alcoolismului lucrurile stau altfel. Oamenii nu se tem de dependenta de alcool, pentru ca cei mai multi isi spun: “spanac, mie nu mi se intampla, eu stiu sa beau, sa ma controlez, doar celor slabi si labili psihic li se intampla asa ceva, eu nu sunt asa”. Sau spun “si daca tot este sa mi se intample, atunci sigur pot sa ies din impas, ce mai, putin de suferinta din sevraj nu a omorat pe nimeni”.

    Majoritatea din pacate nu stiu nimic sau aproape nimic despre aceasta afectiune cronica, deosebit de grava, care distruge literalmente viata unui om si chiar a celor din preajma bolnavului.

    Spre deosebire de cancer, alcoolismul este o boala mai perfida, dintr-un anumit punct de vedere.

    In cazul alcoolismului, apare NEGAREA bolii, a problemei in sine.
    Din pacate poti urma un tratament (interdisciplinar: clinica de dezalcolizare, tratament psihologic etc..), DOAR daca mintea ta accepta ca ai o problema, adica daca mintea ta intelege ca alcoolul este sursa problemelor tale (pierderea jobului, a prietenilor, a vietii sociale si de familie)!
    In mod frecvent insa, bolnavul neaga ca alcoolul este sursa problemelor sale, el este convins ca ceilalti se fac vinovati de starea sa, el este covins ca ceilalti nu-l inteleg si nu-l accepta, ca este defavorizat si chiar discriminat.
    Ceea ce face sa lupte impotriva celor care incearca sa-l convinga sa faca un tratament.
    Si face ca starea lui sa se deterioreze si mai mult, ca boala sa evolueze, sa progreseze, afectand organe vitale ale organismului si/sau culminand in boli psihice severe, cum ar fi depresia severa.

    Problema cu alcoolismul este ca iti deformeaza si altereaza capacitatea de gandire, de analiza, iti altereaza felul tau de a fi “normal”, iti schimba comportamentul si personalitatea, devi o alta persoana!

    Ceea ce nu intelegi tu, este ca un bolnav de alcool, nu mai poate face alegeri rationale, din punctul nostru de vedere. El traieste in si se raporteaza la alta realitate!

    Asta nu inseamna ca este un om slab, ci ca este bolnav si trebuie ajutat! El nu mai poate iesi singur din impas. Mintea lui nu mai este capabila sa judece limpede si sa ia decizii intelepte sau sa faca ALEGERI bune!

    Greseala pe care o faci tu si foarte multi altii, este ca te raportezi la tine. La organismul tau, la felul in care reactionezi tu la alcool, acum tanar fiind. La modul tau de a vedea lucrurile, folosindu-te ca si referinta.

    Robin Williams nu a fost un om slab.
    El a fost din pacate bolnav, a suferit de alcoolism si depresie, o combinatie perversa si din pacate fatala, a suferit de boli pe care nu el si le-a indus, ci carora le-a cazut prada.

    Reply
    • Hary, ai perfectă dreptate, dar, din ceea ce am înțeles eu, Dani nu se referă la faptul că o persoană este slabă de înger în momentul în care deja are alcoolismul instalat în trup și minte, ci la momentul de dinaintea apariției lui. Un om nu se naște deja alcolist, ci, de bună voie și nesilit de nimeni, începe să bea din varii motive, mai mult sau mai puțin fericite. Și începe să bea. Și să bea. Și să bea până când nu se mai poate opri. Și așa devine alcolist. Atunci intervine comentariul tău, căruia îi dau perfectă dreptate.

    • Un om nu este slab de înger pentru că nu se poate opri când se află deja în sevraj, ci este slab de înger pentru că nu se poate opri la momentul potrivit, conștient fiind unde ar putea ajunge.

    • Peppere, in acest articol Dani sustine ca alcoolismul este o pseudo boala, adica ceva auto-indus si inchipuit, comentariul meu fix aceasta afirmatie incearca sa demonteze, sa contrazica.

      Intr-un comentariu la articolul precedent a lui Dani pe acest subiect, am explicat ca fiecare om reactioneaza diferit la alcool, in functie de bagajul genetic (metabolizarea alcoolului, alte afectiuni si predispozitii), si de factorii sociali si de mediu. Sigur ai intalnit oameni care se comporta diferit la bautura, unii se imbata repede, beau pana li se rupe filmul, altii sunt agresivi, sau devin blanzi, unii cu toate ca beau mult nu-si pierd controlul si stiu cand sa se opreasca, altii nu pot acest lucru etc…
      Fiecare organism se comporta altfel si efectele alcoolului asupra sanatatii, sunt prin urmare diferite, de la individ la individ.

      In mod cert riscul imbolnavirii creste cu volumul ingurcitat. Dar faptul ca cineva bea mult, foarte des, nu este singurul factor care duce la imbolnavire, nici macar nu este o regula.
      Exista oameni care beau in mod regulat alcool, si nu putin, dar nu se imbolnavesc, nu au simptome de alcoolic, nu au tulburari de personalitate, sunt echilibrati, duc o viata normala, in multe cazuri longeviva. Altii beau mult mai putin, dar se imbolnavesc, ajungand sa cada in cercul vicios descris de mine mai sus.

      Atata timp cat accesul la alcool este atat de facil cum este in Romania, spirtoasele fiind foarte ieftine, mai ales la tara unde multi sateni si-l fabrica singuri, absolut necontrolat, problemele sunt majore.

      La sat, unde perspectivele unei vieti cat de cat decente, practic nu exista (lipsa joburi si zero viata culturala, sociala fara alcool), unde modelele de comportament predominante sunt betivii, unde un adult nu are alte preocupari decat cele de fabricare si procurare a alcoolului, efectele sunt devastatoare.
      Dar chiar si in situatiile cu pricina, exista oameni care beau de 6 decenii tuica in mod regulat si nu au treaba, in timp ce altii se imbolnavesc si cad prada alcoolismului si complicatiilor fizice (ciroza) si psihice (tulburari de personailtate).

      Alcoolic nu ajungi pentru ca ai fost slab, ci de cele mai multe ori pentru ca ai subestimat efectele care le poate avea alcoolul asupra ta, fortand niste limite, din motive de needucatie, din nestiinta, din lipsa modelelor de comportament alternative si nu in ultima instanta pentru ca ai tras paiul scurt, din punct de vedere al efectelor pe care le are asupra organismului tau…

      De aceea este foarte important sa nu subestimam niciodata alcoolul, si sa nu consideram niciodata un alcoolic un om slab, fara caracter, care isi merita soarta…

  3. Sgt. Pepper, tu vorbesti doar despre alcoolicul “perfect”, care “de bunavoie si nesilit de nimeni” incepe sa bea din “varii motive”, “constient” fiind unde ar putea ajunge.

    Mai exista si cazul in care bauta legata in serie sau paralel incepe de la o varsta la care nu exista discernamant. Asa a ajuns o cunostinta de a mea sa aiba dureri de ficat si ceva-ceva sevraj cand nu bea. E tanar, dar a avut un anturaj cu traditie pana nu demult.

    Sunt cazuri si cazuri, nu putem sa-i bagam pe toti in aceeasi oala etilica sau metilica.

    Reply
    • Andru, o mare parte din alcoolici sunt raportati in SUA. Adica in conglomeratia de state in care se consuma alcool doar dupa varsta de 21 de ani. Ma gandesc ca au ceva discernamant. Daca reperul mondial era satul oltenesc/moldovenesc in care activitatea de sugativare incepe pe la un 12-13 ani, da. Puteam sa luam in calcul discernamantul.
      Atat Hary cat si Sergentul au dreptatea lor. Doar ca se raporteaza la segmente diferite ale subiectului.

  4. Cred ca Dani se referea mai degraba la acea lunga perioada in care alcoolismul trece de la dependenta auto-intretinuta la o boala fizica (dependenta fizica de alcool). Aia e o perioada in care poti spune STOP.

    Mai e si o idee tembela, intiparita in cultura populara, una conforma careia alcoolul e un stimulet creativ. Stephen King avea niste pasaje faine pe tema asta in cartea “On Writing” (tradusa aiurea la noi prin “Misterele Regelui”). Ca fost alcoolic si dependent de cocaina, King sustinea ca majoritatea autorilor (cu Hemingway in frunte) foloseau alcoolul drept simpla scuza pentru slabiciune, nu drept stimulent creativ. El a spus-o suficient de dur cat sa-si ia niste critici la momentul respectiv 🙂

    Reply

Leave a Comment.