Mai la vale de satul Olanu, peste gârla veşnic seacă, coteşte din şoseaua asfaltată o uliţă acoperită de ţărână fină, cenuşie. Pe dreapta uliţei, un câmp părăginit din care an de an răsar porumbi pitici, sufocaţi de pălămidă. Pe stânga, o clădire scundacă, scorojită, cu acoperiş surpat pe jumate şi pereţi din mortar fărâmicios. Are dimensiunea şi forma postului de poliţie construit la intersecţia de drumuri săteşti.
Am înţeles de la părinţi că, în urmă cu vreo 25 de ani, acolo se făceau gogoşi. În anumite zile, nu mereu. Şi mirosea în tot satul a cocă prăjită şi vanilie, de se adunau oamenii cu zecile în faţa clădirii scundace. Acum sunt doar nişte ziduri abandonate pe stânga uliţei, ce te înţeapă cu duhoarea de urină.
Iar dacă păstrezi şi mai la vale drumul de ţărână cenuşie, ajungi în satul vecin – Casa Veche.
De ce vă povestesc amintirile satului Olanu? Vreau să evidenţiez nesocotitul talent pe care noi, românii, îl avem atunci când ne botezăm localităţile. De fiecare dată când pedalam spre Casa Veche, pe uliţa cenuşie, pe lângă porumbii pitici şi gogoșăria mumificată, simţeam nisipul şerpuind pe gât.
Nu am văzut vreodată dacă în satul vecin există cu adevărat o casă veche. Dar nu conta. Numele reda cu o lealitate perfectă senzaţia mea: pedalam spre pustiu, naftalină, uitare. Temător, cu pieptul secat şi zbârlit, înghiţind nisip.
Inspiraţia alegerii numelor nu a fost un caz izolat. Este un nobil talent românesc. Tot la mine în judeţ, există localităţile Măciuca, Mădulari şi Muereasca – mărturii sincere ale zestrei şi îndeletnicirii vâlcene. Să nu uităm de Milcoiu, comuna vâlceană a celor 500 de bărbaţi. Iar astea sunt doar la litera M.
Nobil talent românesc, v-am spus! Şi nu e puţin lucru. Priviţi ce se întâmplă în cazul popoarelor care nu ne poartă creativitatea şi darul:
Llanfairpwllgwyngyllgogerychwyrndrobwllllantysiliogogogoch vine de la “Saint Mary’s Church in the hollow of the white hazel near the rapid whirlpool and the Church of Saint Tysilio of the red cave”
Pe româneşte, Biserica Sfânta Maria în scorbura alunului alb, lângă vâltoarea rapidă și Biserica Sf Tysilio din pestera roșie.
Tare zăpăciţi trebuie să fie galezii ăştia dacă au nevoie de atâtea informaţii pentru a nimeri o localitate.
#mândrudeCasaVeche
Pacat de disparitia unor vechi targuri si orase: https://ro.wikipedia.org/wiki/Floci
“Orașul de Floci sau Târgul de Floci sau Cetatea de Floci”
Au fost foarte nehotărâţi cu numele. Un singur termen a fost inamovibil :))
Pe Mihai Viteazu cred ca l-a frustrat treaba asta toata viata 😛
De la http://www.bzi.ro/de-la-pizdeni-la-futesti-se-ajungea-prin-tampesti-84295 citire:
“Sate precum Pizdeni, Tampesti, Futesti, Grauri, Zbereni, Cacarazeni, Zberoaia, Cureni, Mohorati, Docinti, Ratul, Gaureni, Turbatesti, Lenesti, Cotmanaesti, Talharesti, Palesti, atestate documentar prin secolele XIV- XVI, existau aievea si se pare ca oamenii nu se jenau de aceste denumiri”
Oamenii nu se jeneaza nici acum, nu-i problema
http://i.imgur.com/JSHX5Du.jpg