2016 an RĂU – 2017 an BUN

1

Mă mâhneşte profund vorba care iese din gura tuturor, mai nou, cum că 2016 “a fost un an RĂU”. 2016 nu a fost “rău” sau “bun”; 2016 a fost 2016, aşa cum 2017 pare a fi, la o primă vedere, 2017.

Nici nu mai vorbesc despre faptul în sine că o entitate temporală abstractă, delimitată cu chiu, cu vai, de minţi şi interese umane, nu are cum să fie “bună” sau “rea” (spre exemplu, în Antichitate, precum şi în Evul Mediu, reperul Anului Nou pentru multe civilizaţii era primăvara, şi nu iarna, ceea ce pare a fi un fapt logic-psiho-logic prin sine). Nu voi aduce în discuţie nici dihotomia etern neclară dintre “bine” şi “rău” şi nici nu voi numi psihicul uman un loc “gri”, în care binele şi răul coexistă înspre a crea forme complexe de observaţie şi cunoaştere, sperând că acestea sunt de la sine înţelese.

Mă voi rezuma la afirmaţia inițială: 2016 a fost un an ca oricare altul, un an în care oameni s-au născut, oameni au murit, accidental sau nu, oameni au creat cultură, oameni au uitat cultură, accidental sau nu, trupe militare s-au mutat de colo-colo (asta nu e niciodată accidental), s-au schimbat nişte preşedinţi, s-au schimbat nişte guverne, au avut loc atentate teroriste nefericite, iar toate astea au format, în mod cert, o imagine bine șlefuită a unei Apocalipse iminente.

Sigur că da, lucrurile astea ne afectează, noi fiind parte dintr-o parte dintr-o parte dintr-un vast sistem determinist (despre care cuantica începe să susțină că poate fi reversibil, şi că unele efecte sunt cauze şi unele cauze sunt efecte, dar divagăm). Da, presiunea globală se simte local, presiunea locală – mai rar, global, în orice caz, macrocosmos, microcosmos, toate ne afectează în feluri i(ni)maginabile și conspiră înspre a ne face să fim oamenii care suntem și să îndeplinim rutina pe care o îndeplinim în drumul dintre naștere și moarte.

Ce a făcut pe majoritatea lumii să spună, deci, că 2016 a fost un an RĂU? Răspunsul e simplu, şi aici este vorba doar despre lipsa/prezenţa perspectivei şi adâncimea ei. Important e să nu uiţi că perspectiva ta ar cam trebui să fie A TA. Asta suntem pe cale să pierdem, sub presiunea nocivă a massmediei. Singurul lucru care s-a modificat recent la nivel planetar, din punctul de vedere al bunului mers al umanității, este cantitatea de informaţie absorbită, nu natura faptelor descrise de ele. Cantitatea aceasta a ajuns în mod clar (aproape evident că şi intenţional) un simplu asalt spamformatic ajuns spre apogeu, CO2-ul oxigenului mental. Toate lucrurile astea se puteau întâmpla oricum, şi fără că noi să ştim despre ele, diferenţa este că acum s-a dorit să se ştie că X-ulescu de Nord face teste nucleare şi probabil de-aia avem cutremure, că planeta a trecut de pragul posibilităţii regenerării stratului de ozon (emisia exagerată de CO2), că hackeri ruşi, că trupe NATO, că atentate, că PSD-ul pe la noi, că toate cele. Războiul şi mascarada (in)competenţei există de când lumea, 2016 nu are cum să fie rău prin asta.

Dde ce ar fi el Mielul de sacrificiu al tuturor mileniilor noastre?

Poate nu mai am suflet și problema o fi la mine? Cum pot, oare, enumera fantomele unor statistici APOCALIPTICE atât de lejer? Oare devin robot și încep să văd şi să accept toate lucrurile astea că pe un fapt “normal” şi, în consecinţă, ar trebui să îmi fie ruşine şi să nu dorm noaptea de grija zilelor și invers? Dacă asta e cazul, atunci trebuie să subliniez că e un caz perfect normal şi că am toate lucrurile astea în vizor încă de dinainte de 2016, doar că diferenţa între a cunoaște pasiv / a te afecta indirect / a empatiza cu victimele directe este, însă, din ce în ce mai slabă în psihicul uman, ajungem să credem în noțiuni ipocrite precum politically correctness și în campanii de raise the awareness.

Există o diferenţa între blazare şi ignorare. Nu îndemn la pasivitatea generată de prima şi în niciun caz nu îndemn la ignoranţa degenerată din a doua, îndemn doar la farfuriile noastre, ceramice, plastice, de sticlă, circulare, ALE NOASTRE, farfurii de fiinţe umane, nu neapărat de cetăţeni ai unei ţări, ca să nu fiu perceput ca având te miri ce muguri de (ultra)naţionalist.

Sunt pur şi simplu cercuri de jocuri, se disting două mari și late: unul al bogaţilor, că-s oameni, că-s extratereștri, că-s hibrizi, și unul al celor care nu sunt bogaţi, cel de-al doilea fiind fărâmiţat, din păcate, în zeci de alte cerculeţe la fel de importante precum cele pe care le poţi face din fumul de ţigară. Problema e că noi ajungem să ne ignorăm complet cercurile apropiate şi ne uităm prea mult la cercul ăl’ de sus. E o diferenţă între a fi interesat de un lucru, a-l studia profund (sau cel puțin consecvent), şi a-l discuta mai departe doar pentru că îl vezi peste tot şi simţi nevoia să te descarci / vrei fără să fie dorința ta să ai și tu o părere că altfel pari pasiv și râde lumea de tine / vrei să susţii un punct de vedere, fie şi al altuia, ca să te debarasezi de toate presiunea asta care te îndeamnă să faci ceva, iar apoi cedezi și dai un link / un zvon mai departe și te păcălești că ai rezolvat CEVA.

Alergatul în jurul cozii nu duce nicăieri, doar te face mai nervos pe propria-ţi coadă. Am devenit purtătorii germenilor stresului, şi îl dăm mai departe în completă neştiinţă.

În momentul în care la final de an tu spui: “2016 a fost un an RĂU”, rezumatul tău devine rezumatul altora, argumentat cu vehemenţă fix prin argumentele altora. Tu nu mai discerni, asaltat fiind de spam şi informaţii bine ticluite ca să te pună pe gânduri doar într-o anume direcție, iar asta E o problemă, se cheamă că perspectiva ta începe să nu mai fie A TA, îţi diminuezi unicitatea şi îţi minimizezi anul raportat la nişte evenimente disparate care, dacă ai noroc, chiar nu îți afectează cu nimic felul în care te încurci în plapumă seara mai mult decât tragediile personale, fie mici, fie mari, fie reale, fie pseudoinventate.

Încep să cred că-n ochiul ăla încadrat într-un triunghi e mai mult vorba nu despre un ochi extern nouă care vede tot, ci despre noi înșine, prinşi în capcana de a deveni un ochi care observă tot – şi atât. Observăm, comentăm, an bun, an rău.

În speranţa unui 2017 şi, de ce nu, şi a unui 2018.

Andru David Simionoiu

Cărți publicate în Secolul Vitezei:
“Deziluzionistul”
“Nu, mersi”
“Babylon”

Facebook 

12 Comments

  1. 2016 a fost statistic un an “nasol”. 2016 a fost la nivel individual un an “nasol” pentru mine si pentru, fara exceptie, toti prietenii mei. 2016 a fost prin urmare un an nasol. Nu pentru ca o cantitate de 365 de zile, incadrata semi-arbitrar in niste limite, poate fi “nasoala”, ci pentru ca in cantitatea aia de zile s-au intamplat lucruri nasoale la nivel personal, national si international. Cam asta e tot, fara ezoterism sau determinism 🙂

    Reply
    • Fara ezoterism sau determinism, plusand pareri de rau pentru problemele tale si ale prietenilor tai, 2016 a fost 2016, un an ca oricare altul, in care unora le este “bine” si altora le este “rau”, aflati intr-o “roata a norocului” ale carei coordonate nu le putem sti. National, PSD de decenii, international, aceeasi situatie din comunismorazboiulrece incoace, doar ca in alte stari de agregare / gregare, facute mai… publice. Parerea-mi.

    • Pentru mine 2017 a început terifiant – vizite la stomatolog (cea dintâi urgie inventată special pentru mine pe lumea asta), cu injecţii în obraji, extracţii, cusături, tot tacâmul. Miercuri vine încă o rundă 😐

  2. Toate sansele, deci, sa ajungi sub forma de FrankenDani pe la Bookfest, a? :)) Pot empatiza – distant, eu unul nu am calcat pe la dentist in viata mea pana in 2017, dar ma gandesc ca dupa asa ceva, o perioada, fie si scurta, nu mai poti bea si manca dupa pofta poftelor

    Reply
  3. Foarte fain articolul, felicitari.

    Nici eu nu ma pot imprieteni cu obsesia aceasta atat de efervescenta in mass-media de pretutindeni, de a eticheta valoric anul care tocmai a trecut. Un an care a trecut, nu poate fi bun sau rau la modul general, nici pentru mine personal, nici pentru grupul etnico-cultural din care fac parte si cu siguranta nici pentru omenire!

    Aceste etichetari ale trecutului au mai degraba de a face cu prezentul nostru decat cu anul care a trecut, adica cu modul in care noi proiectam si interpretam astazi evenimentele dintr-un anumit interval de timp al vitii noastre trecute. Mai precis, din ceva care astazi nu mai exista. 🙂

    Nu mi se pare deloc relevant sa sectionam istoria personala sau cea colectiva in ani calendaristici tragand bilanturi valorice, asa cum am face inchiderea de an fiscala la o companie, declarand profit sau pierdere.

    A fost un an bun sau rau? Am avut parte mai mult de clipe frumoase sau mai degraba am suferit? Evenimentele din jurul nostru, care ne-au marcat viata, au fost pozitive sau negative? Sa ne bucuram de viitor sa sa ne fie teama?

    In opinea mea, aceste etichetari sunt complet irelevante, pentru ca viata noastra se desfasoara doar la prezent. Trecutul si viitorul sunt doar niste proietii mentale, care fac parte din axa timpului definit (proiectat) tot de noi.

    Etichetarea valorica a timpului trecut, tine exclusiv de persoana noastra si de felul in care privim in prezent lucrurile.

    Din pacate, aceasta imagine despre propria persoana si despre lumea inconjuratoare, nu este a noastra, ci este in mare parte influentata si chiar indusa de catre cei care controleaza si distribuie informatia si canonizeaza knowledge-ul (cunostiintele) in comunitatea din care facem parte.

    Ma consolez insa cu faptul ca intotdeauna a fost asa. Astazi doar suntem constienti de acest lucru. 🙂

    Reply
    • Intr-adevar, la asta se rezuma problema, “focus-ul” nostru este dislocat dinspre prezent si redirectionat catre orice altceva, trecut, nostalgie, “ce bine era”, sau viitor si vise iluzorii: “tu poti fi oricand ce vrei, fii ce vrei, lasa ce faci acum”, e mutat, deci, dinspre a fi si a ramane un om activ inspre a deveni un comentator pasiv. Pe langa massmedia, pana si legalizarea din ce in ce mai raspandita a marijuanei pare a avea legaturi cu asta, si-au dat seama in sfarsit ca nu este vorba despre a nu lasa omul sa viseze, interzicerea drogurilor usoare – asa se va revolta. Ideea e sa-l lasi sa viseze cat mai mult, sa se rupa de prezent – apoi sa-i anulezi trecutul, pictandu-l cum vrei tu prin massmedia, facandu-l sa vrea sa fuga de el.

    • Asta e modelul pesimist. Viata e o lupta. Trecutul e bun, pentru ca nu ne-a infrant. Viitorul e naspa, pentru ca e necunoscut si ne este frica de el.
      Prezentul e la mijloc si deobicei ignorat, pentru ca este plictisitor. 🙂

  4. am o intrebare pt. expertii in limba romana:
    care e varianta corecta:
    a.cifra octanica
    b.cifra optanica
    c.ambele variante.
    inainte sa credeti c-am luat-o razna, urmariti partea finala a emisiunii “starea natiei” din seara asta.
    e genial ?????

    Reply

Leave a Comment.